duminică, 21 ianuarie 2018

EREZIA CA O POEZIE ALBĂ

Între Shakespeare și Eminescu nu credeam
să învăț a muri din nou Îmbrățișând Statuia
Poetului Nepereche ca pe cea mai tandră nin
soare Urmele mele caută zadarnic urmele poeziei
Satul pare încremenit
sub albul fără margini
Un cățel
ca
o
jucărie din copilărie
latră
dintr-o
iarnă paralelă
Ninge eminescian
Restu-i 
teatru-n alb
20 ianuarie 2018
Ipotești
Marionete
noi
oamenii
colorați

Costel Zăgan, Erezii de-o clipă II 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE