DIALOGUL SURZILOR

 Eu sunt violent

tu ești violent

el este violent

ea este violentă

Noi suntem calmi

Costel Zăgan, Ode gingașe

BLESTEMUL OSPITALITĂȚII de Costel Zăgan

 

De popoare migratoare

au ajuns și-n țara mea

n-am avut nicio scăpare

făr-de verbul a răbda

Rabdă azi și rabdă mâini

să nu cazi hai dă din mâini

dă din mâini dă din picioare

dă la câini tot ce te doare

Doamne i-am primit pe toți

de la Ana la Caiafa

șefi de oști sau șefi de hoți

și-au umplut la noi carafa

Rabdă azi și rabdă mâini

să nu cazi mai dă din mâini

dă din mâini dă din picioare

dă la câini tot ce te doare

Și am dat și am tot dat

din Mare pân-la Carpați

– Dacia nu fu bărbat-

vremea e și voi să dați

Rabdă azi  rabdă și mâini

să nu cazi hai dă din mâini

dă din mâini dă din picioare

dă la câini tot ce te doare

Care Doamne o fi leacul

am răbdat răbda-i-ar dracul

că de-atâta bună-voie

am ajuns Arca lui Noe

Rabdă azi și rabdă mâini

să nu cazi mai dă din mâini

dă din mâini dă din picioare

dă la câini tot ce te doare

Vin se urcă ne mănâncă

nu cotează vrem-nu vrem

să crească iarba din stâncă

din dragoste și blestem

Rabdă azi și rabdă mâini

să nu cazi mai dă din mâini

dă din mâini dă din picioare

dă la câini tot ce te doare

Doamne unde-i Țara Ta

unde-i pacea și aleanul

Te-am ruga Mări ruga

hai să ne trezim la anul

C-am răbdat și azi și mâini

să nu cad am dat din mâini

și din mâini și din picioare

dar nu vi-i rușine oare

Costel Zăgan, ODE GINGAȘE

• Face

SOCRATE

 Fără cele șapte arte

Costel Zăgan, Universuri paralele

O ELEGIE POLITICĂ A LUI ION GHEORGHE

 POETUL NAȚIONAL

Poetul național;

Prooroc bătut cu pietre

De poporul său -

Bea și el vinul cetății

Când politicienilor le merge bine;

Se umflă de fiere pe cruce

Când se-ncurcă firele diplomatice...

E vorba că poetul poate înnebuni

Din generație în generație;

Surpându-se,

Îi crește părul pletelor

Din ce în ce mai albe,

Ca o mantie, ca o trenă;

Și altceva decât aceste plete lungi -

De parcă-ar fi un astronom

Cu fața dublă cu capul răsucit,

Zeu însuși, - altceva nu mai are.

Trece prin lume un nebun:

Cu ochii cei obișnuiți

Trage viața la răspundere;

Și are-o față-ntoarsă-n urmă -

Icoana lui de vraci bolnav

E o dovadă că așteaptă steaua

Națiunii.

Citește cu ochiul lui din ceafă,

Cel ploios și-nchis, pe care s-a răcit

Lacrima, orbindu-l cu un strat

De magmă, peste sâmburul de foc

Din ere zoologice.

Acel ghem de nervi și de celule

Inteligente și de sine -

Colonie de oglinzi forfotitoare,

Roi de-un fel de microorganisme

Care simt, cunosc și anunță

Lumea ce se bănuiește numai

La distanța dintre stele.

Ochiul metabolic și atavic,

Ce se uită înapoi,

Ochiul din ceafă - 

De-aceea au poeții plete;

Cântăreții arși pe chitare

Bătând poliția c-o floare albă,

Tot de-aceea au plete -

S-acopere văzul din ceafă.

Poetul este ochiul însuși, ancestral,

Cețosul, răcitul, animalicul

Ochi din ceafă, al națiunii:

Ce vede el nu-i o părere,

El prevede - adică zărește

Cu mii de ani mai înainte

Și plânge viitorul

 Dinspre trecut.

Poetul național - ochiul

Atavic al poporului.

ION GHEORGHE, ELEGII POLITICE, 1980 

COSTEL ZĂGAN - ÎNTRE ELEGII ȘI EREZII

 

COSTEL ZĂGAN

ODĂ PROFESORULUI DE LIMBA ROMÂNĂ

Azi batjocura se numeşte laudă şi invers

Chiar dacă-s binemeritate şi unele şi alte

le Toţi de la conducătorii (care-s mulţi şi

de diverse naţii) şi până la oamenii de

serviciu ai acestei ţări Te-au transformat

HALAL PROFESOR

în ţinta batjocurii naţionale

Ce nevoie mai este de profesor

dacă toată lumea-i liberă să facă ce vrea

muşchii ei (cu care şi gândeşte

fără doar şi poate)

Din profesor din convingerile sale

Din pregătirea şi speranţele lui de-o viaţă

POŢI EXECUŢI

NU POŢI VALEA

Că stau la rând destui

Mai capabili mai frumoşi mai pupincurişti

Gata să folosească limba română ca dezinfectant

prin părţile mai moi

Profesore culcat

şi

înaintarea pe limbă română

Că vă ia mama dracului

şi pe tine şi pe limba ta ascuţită

Şi-acum taci

că nu ţi-am dat

niciun

cuvânt

(ODE GINGAŞE)

***

EREZIA LUI BACOVIA

Nervii cuvântului anomalii ale răului

cotidian Cel mai mare secret dragos

tea Poetul îmbracă ultima

frunză a toamnei Numai cu Bacovia

mă mai înţeleg şi cu vântul Ceilalţi

îmi cumpără tăcerea Cu toate că eu

nu mai vând nimic Indignată muzica

intră-n pământ de ruşine odată cu

ultimile picături de ploaie

Firele de iarbă o vor repune

în drepturi la primăvara

Da Domnule Bacovia

mi-am ratat şi eu

toate profeţiile

politice

pardon

poetice

Am înţeles

şi moartea-i

la fel

de

parşivă

(ELEGII BACOVIENE)

*

EREZIA SFÂRŞITULUI COTIDIAN

Unchiul Sam râde cu focosul nuclear

între dinţi Alioşa trage cazaciocul pe

dreapta Să-şi continue Mioriţa trans

humanţa milenară În rest toate-s bune

şi europene Am uitat şi de Asia şi de

Africa De Marte nici nu mai vorbesc

Stăm cu ochii beliţi pe ecranul

calculatorului Poate prindem

Apocalipsa

măcar

în

r

e

l

u

a

r

e

(EREZII DE-O CLIPĂ)

***

EREZIA ULTIMEI EXPLOZII LIRICE

O remarcabilă absenţă a iubirii

îmi încălzeşte singurătatea

noapte de noapte

Nu mă plâng

Poezia e gata

să arunce

lumea

în

aer

Luna

e

focosul meu nuclear

pardon

literar

De la ultima

explozie lirică

cuvintele

sunt

gata de luptă

gata de poezie

(EREZII DE-O CLIPĂ II)

POTOLIȚI-VĂ CU POEZIE

Se rup cuvintele din mine

numai niște hălci de carne

și tu îmi zici că este bine

ci poetul nu mai doarme

Numai niște hălci de carne

sângerează-n veci nisipul

timpul ține iar de foame

printre clipe-ți văd chipul

Sângerează-n veci nisipul

și tu îmi zici că este bine

alții-s doar cu cip-ciripul

rupi cuvintele din mine

Doar niște hălci de carne

totuși se moare de foame

Costel Zăgan, CEZEISME II

Limba noastră cea română - Nicolae Dabija la Moldova1 în direct de pe Al...

(GOGYOHKA MEA)

 sunt 

o carte

cu pagini

de

carne

Costel Zăgan

ȘTAFETA POEZIEI

De la Homer spre nord-estul obiectelor imaginare

Costel Zăgan, Nemărginiri într-un vers