CONCERT LA FRUNZĂ ȘI CAIET A4 ÎN VERS ALB ȘI NEGRU

 Frumusețea iese din pian

în

stradă

întrerupând

circulația prostiei generale

stop

muzica

cu

degetele zdrobite

însângerează 

degeaba

orizontul

la

un pătrar de poezie suromută

în

fa

major

COSTEL ZĂGAN, POEME POLIȚISTE

MO(NU)MENT

De ce

dimineața

seamănă

c-un trandafir

parcă

verde la-nceput

parcă

roșu la final

COSTEL ZĂGAN, POEME POLIȚISTE 

p

INSTIGARE LA DOR

 

Iubito

numai tu știi

cum

se dezbracă

oglinda

lacrimă

după

lacrimă

Costel Zăgan, POEME INFRACŢIONALE, 1995

Toate reacţiile:

1Costel Zăgan

ATÂT ÎNTRE PATRU PEREȚI PRIETENII MEI

 s

poSnrtode30l0c2m6tm12fgeg0mm 59 8fg3120hfh4ti2l8u9mii4iu1iu  · 

Distribuit pentru: Public

Dragă HIL

eu

îți iubesc poezia

pe

de rost

În bancă

numai copilăria

visează

cai verzi

pe

pereți

Eu

încremenesc

cu

pixul

între dinți

Iart-o

îmi zici

acesta-i

prețul de cost

al

libertății

O simplă

figură de stil

îl aud

pe Viorel

râzând

în

hohote

Ți-a făcut-o

Costele

Închide cartea

că

ies

balaurii

în

stradă

Costel Zăgan, AMINTIRI EXTREME

Toate reacţiil

APROAPE VIU - LUCIAN ALECSA

 Eram aproape viu

ca o sperietoare de ciori

cu buzunarele pline de hormoni

gheboase umbre intonau un cântec de pahar

pereții vopsiți în roșu

se desfoiau ca un acordeon

Aruncam cu zaruri de gheață

pe pântecul unei dansatoare

ochii-i scânteiau

i se punea în mișcare o ruletă

ca o inimă pârgă

Îngenuncheat

trăgeam la jetoane

alunecând ușor între coapsele ei foșnitoare

respiram tot mai greu

aerul puțea a urină, a gură de metrou

eram agitat

tot mai agitat

ca un prunc în cadelniță

trecut prin botez

Dădeam cu visele toate

de mese, de scrumiere, de ferestre

sfârâiau sentimentele ca niște mucuri de țigară

pe trupul meu gol până la brâu

Ce splendoare purificatoare!

Povestea vieții mele

o răsfoia ospătarul

holbat ca la o notă de plată neachitată

Mă hlizeam la el ca la mort

ce nu-mi mai putea face nimic

cu lehamite i-am aruncat o flegmă

ca ultim bacșiș.

LUCIAN ALECSA, ASUPRA CĂDERII, 2002  

CĂDERE LA PUNCT FIX

Zdrang

îşi făcu

toamna

zob

toate

culorile

Costel Zăgan, Poeme infracţionale

RUGUL CONDIȚIEI UMANE

 Cât de repede ne naştem

cât de repede e luni

cât de repede suntem tineri

cât de repede nebuni

cât de repede iubim

cât de repede e marţi

cât de repede rămânem singuri

cât de repede bărbaţi

cât de repede e ura

cât de repede e miercuri

cât de repede suntem Bacovia

cât de repede nu-s ce(r)curi....................................

Cât de repede îngerul ajunge şchiop

cât de repede paradisu-i un jug

cât de repede e sâmbătă

O şi cât de repede

arde

Doamne

acest

rug
Costel Zăgan

Citat de Costel Zăgan.

Poeme de-aprins noaptea

 MORALA LUPULUI SĂTUL DE TOATE

Servesc copilăria îi execut toate

ordinile şi capriciile întocmai de

dimineaţa până iarăşi dimineaţa

şi când dorm şi când iubesc

şi mai ales când visez

voinţa mea pre limba copilăriei

şi când tac tot pe ea o ascult

bătrâne

spre posteritate fuga marş

n-ai înţeles culcat

iluzii pierdute la joasă înălţime

drepţi

se intonează imnul trei iezi cucuieţi

şi-acum urlă

ajunge

marş la loc

Costel Zăgan, Poezii de trezit copilăria

Posted 31st July by Costel Zăgan

NIRVANA 1/1

 Pierdutu-m-am cu totul

în dragoste

ca săgeata

în

țintă

orizont dezamorsat

utopie

în

flăcări

Costel Zăgan, HYPERION, NR.4, 2001

ȚINTE GALANTE

 

ȚINTE GALANTE

 Iarba

iată se pregătește

să facă

saltul ei anual 

în verde

copacii

recent înfloriți

se retrag mai sus

acolo unde Dumnezeu

e gata-gata

să arunce zarurile primăverii

nu vă agitați

îngerii deja au dus la ochi

praștia înmugurită a cuvintelor

Costel Zăgan, POEME HAI HUI, 2012

NORI DE STELE

Dragoste ești lumina din spatele nopții

Costel Zăgan, NEMĂRGINIRI ÎNTR-UN VERS

LERMONTOV

 CĂTRE***

Zadarnicile griji le lasă,

De-apuse zile nu-ntreba;

Nimic din zarea lor cețoasă

Nu va spori iubirea ta!

Iubești - o cred; pe cine-anume?

Zadarnic un răspuns aș vrea,

Căci m-ar durea să afli cum e,

Ce vană, tristă-i viața mea.

Și n-am să tulbur, o, copilă,

Lumina-ți; tăinui-voi, dar,

Că nu sunt vrednic, vai, de milă,

Că toate fără sens îmi par;

Că tot ce-am prețuit, căință,

E-acum; că-n loc de bucurii,

Azi numai cruda suferință

Ca pe-un tovarăș o-ndrăgii.

De-mi ceri, dau viața mea întreagă

Pe-alinătorul tău cuvânt;

Dar să lăsăm trecutul, dragă,

Eu chinurile-mi nu le vând.