FEERIE
Se-aud jelind copacii și toamna stă să plângă,
Un vultur sparge cerul cu aripa nătângă,
Poetu-ntinde brațul și nu e de mirare
Că-n pieptul lui sosise, în grabă, Carul Mare.
Venea s-aducă Iarna. O, ce tablou divin
Adună flori de gheață în cupa unui crin!
Cum să-i reziști minunii cu chip de porumbel
Când își înalță zborul din templul de oțel?
Și iată, poposește la cina cu brazi care
Așteaptă, cu ardoare, să-i umple cu ninsoare!
Va fi și el acolo, parcă ar vrea să scrie,
Cum timpul se așează pe-un colț de feerie.