ÎN SAU PE

Între masca și botnița literaturii

prefer liniștea Elocvența tăcerii

uneori însă-i fatală Condeiul e li

ber în orice condiție Problema-i

mâna care-l poartă Și vai imagi

nația iar mă calcă pe bătătură ne

mernica mea dragă

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

RISCUL DE-A FI TATĂ(L)

Este o minune bucură-te Cât mai

ai timp Aş vrea în romanul vieţii O

pagină a bărbaţilor Unde să putem

vorbi sau tăcea în voie Tot despre 

femei imposibila problemă a condi

ţiei umane Paradox familiar(l) Am 

în faţa ochilor ce-mi doresc Şi totuşi

Sub fusta femeii nu încape decât un

bărbat îndrăgostit Ceilalţi sunt cumnaţii

tăcerii Apropo Ai văzut cât poate ridica

o femeie Tone de frumuseţe

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA LUI KUȘIM

Dragă Kușim am înțeles că ieri a plouat

și la voi în Uruk Ești un mare gurmand

dacă în numai 37 de luni ai dat gata

29 086  de măsuri de orez Eu în aceeași

perioadă ceva mai târziu am citit/scris

doar vreo 3852 de versuri și vreo 25 234

de rânduri de proză și critică literară Nu

mai pun la socoteală berea micii și cafe

lele cotidiene Totuși tăcerile noastre sunt

compatibile sută la sută Aștept doar un ți

păt divin să le pună în valoare Pentru că eu

ți-s prof de Limba Română Nu pot să-ți spun

mai multe Deși tare aș vrea Decența însă mă

împiedică Așa că te salut doar cu 20.01.1958

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA LUI FĂT- FRUMOS CU COARNE-N FRUNTE

Ai obosit să lupți cu morile de vânt

acasă și la serviciu

pe stradă și la masă

în pat ori pe bicicletă

treaz sau scufundat până la brâu

în oceanul oniric

singur sau în grup

singurătatea poezia și tristețea

îți dau câștig de cauză

Dragostea

în expectativă

te ia la mișto

Unde vezi tu mori de vânt

pe foaia asta albă

sau te-ai zărghit de tot

fabulezi ziua-n amiaza mare

Ce mai

ești dus cu scândurica

Dacă nu erai poet

erai bun

de zmeul zmeilor

la

parter

Că

la etaj

sta Făt-Frumos cu Ileana Cosânzeana
iar
la subsol
calul bate
noaptea-jumătate

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

INSOMNIA MEA EMINESCU

De ce se supără unii pe Eminescu

Că nu mai scriu scrisori îi înţeleg

Poate au luat note proaste la română

Zic şi eu nu dau cu parul

Acum Eminescu-i la liber

Fiecare ia sau nu ia

cât poate duce

Nimic în plus

Eu cred

că

sufletul poporului român

s-a mutat în poezie

Tu-i trandafirul 

şi laleaua

cui te-a făcut

cititorule

ascuns printre nămeţii

acestei foi albe

ca o fată mare

din trecutul nu prea îndepărtat totuşi

Hai c-am dat-o şi eu pe proza

roz-bon-bon
a irealităţii

şi începe lumea să se scoale

Şi este treabă

Hai

Noapte bună zăpadă

Şi vise plăcute

Domnule Eminescu

oriunde te-ai afla

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

PRIETENUL MEU DON QUIJOTE

Femeia o iubesc în proză

din cap până-n picioare poezie

tristeţea mea e cea mai roză

iar moartea cică mai hazlie

Din cap până-n picioare poezie

nu-ncape în sicriul unui gând

ce-ar vrea în fond fir-ar să fie

când şi cuvântu-i mai rotund

Nu-ncape în sicriul unui gând

tristeţea mea e cea mai roză

că eu şi Don Quijote pe pământ

mereu iubim femeile în proză

Din cap până-n picioare poezie

le recunosc tăcerea dintr-o mie

Costel Zăgan, CEZEISME II

EREZIA PERSONALĂ A ZBORULUI DE CURSĂ CÂT MAI LUNGĂ

Acasă nu-i doar un cuvânt care

înverzeşte-n fiecare primăvară

Acasă-i chiar primăvara condiţiei

umane Locul de unde toţi ne înăl

ţăm Sperând că vom atinge cândva

cerul Nu ne reţine nimic Nici iarba

prin care ne jucăm Nici şcoala ce 

ne dă fiecăruia aripile potrivite Nici

lacrimile mamei Nici îmbrăţişările 

tatei Nici prima dragoste Toate ne

pregătesc pentru mare lansare

Mă rog Aripile ne cam strâng Ce

s-o mai lungim La revedere

Am zburat

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA CERULUI FĂRĂ CAPAC

Cerul această erezie albastră

îmi subîntinde viaţa

între

răsărit şi apus

Soarele

îmi bate-n piept

în fiecare dimineaţă

La naiba

cu

insomnia asta socială

Oamenii

îşi fac cuiburi

când

vor să zboare

Domnilor

astăzi

vă împrumut

aripile mele

Hai

cine

riscă o erezie

cu 

mine

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

TEORIA INDEPENDENŢEI

Toţi ne naştem singuri adică

independenţi Însă nevoile ne

subordonează din prima până-

n ultima clipă Avem nevoie de

mamă aşa cum avem nevoie de

moarte ca să ajungem la Dumnezeu

Poporu român s-a (z)bătut din

copilărie să fie singur

Singur cu moartea ca o pradă

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA DETAŞĂRII

Ninge cu flori peste iarna sufletelor

noastre Gerul frumuseţii pune lumea

în rama cuvintelor Tăcerea ne leagă

mâinile la spate Deschidem gura ca

florile revărsând în jurul nostru pică

turi de infinit Suferinţa ne împarte cu

noscuţilor şi necunoscuţilor Dumnezeu

bate-n inimă ca într-o uşă ferecată

Unde oi mai fi plecat şi azi de-acasă

Doamne 

dacă nici tu nu mă găseşti

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA SECOLULUI CIBERNETIC

Tăcerea geme printre rânduri Ce-o

fi apucat-o Că până mai ieri nu sco

tea nici un pâs Mare scofală cică

Filosofia Tăcerii

Nimic vorbitor

Totuși se mai găsește câte

un tânăr mai răsărit

acoperit de revoluție

Care Revoluție nenicule

Totul a fost planificat

de

corifeii trecutului

recent

La fel poezia

trece prin mine

ca

prin brânză

Însă

abia azi am aflat

că

doar inima

bate

contra vântului

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

LECȚIA DE CALIGRAFIE

Stimați cititori poetul nu se scrie nici

cu liniuță de unire nici de despărțire

Poetul se învață pe de rost

nașterea poezia moartea 

pardon

posteritatea

Restu-s cuvinte

Poezia începe de mâine

Dacă nu v-ați luat hrană rece

Puteți folosi elegiile lui Rilke

De îmbrăcat vă dezbracă poezia lui Emil Brumaru

După Eminescu

urmează

bazarul

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

TEROAREA LECTURII

Scriu și mă retrag de la locul faptei fără

regret și fără speranță Singurătatea are

pseudonimul lui Bacovia Supraviețuire

prin absență Lacustră-i potopul meu per

sonal Mă salvez prin lectură O toamnă

violetă decolorează totul Ca să-mi demon

streze că n-are nicio legătură cu politica

Istoria îmi ară grădina

Surâd și scriu mai departe

mai departe mai încet

tot mai încet

Scriu în surdină

Însă picăturile de ploaie

consemnează totul

Nu mai citiți

lectura 

ar putea

opri

ploaia

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIE CANICULARĂ

Gustul sinucigaș al melancoliei mai

stăruie printre cuvintele tale dragoste

Fantome frumos asamblate de amintire

se mișcă printre noi 

prizonierii timpului

Din păcate dragostea

adevărata dragoste

o descoperi

în ultima clipă

Când

nu mai poți

decât

să-i spui

adio

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIA LUI REX

Eu și Rex doi necunoscuți un om

și-un câine Împărțim aceeași sin

gurătate  Eu citesc Rex latră Une

ori ne prostim Eu latru Rex latră

și el După un timp ne revenim Și

fiecare se alege cu o păruială de

la îngerul de pază Îngerul său de 

pază desigur Apoi o luăm de la

capăt eu și Rex doi necunoscuți

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIE PENTRU VACANȚA MARE

Mulțumesc Doamne dar ce să fac oare cu

vacanța Cu libertatea asta fără obiect și fără

subiect numai cu predicat Bineînțeles că știu

Pot pleca la mare (neagră de tot) și la munte

(dincolo de noi) Totuși nu-mi pot permite

Din generozitate și respect față de relieful

patriei 

Îmi rămâne la dispoziție cosmosul proxima speranță

Așa că trebuie să-mi recondiționez capsula personală

beciul de la țară

Murături sunt sunt

Damigeana cu vin și plec imediat este este

Brânza la burduf la burduf

Cârnați de porc nestresat de țară avem avem

Etc este este

Și să nu uit

Apa rămâne în fântână

iar

parlamentarii rămân pe mâna extratereștrilor apropiații lor

Domnule Fesbuc by by

Hai netpensionare

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

II

EREZIA DE BRONZ

Peste capetele noastre înfierbântate

un băiețel de bronz face pipi E noap

te și prin lunetă admir Bătălia de la

Waterloo De pe lună istoria-i ca o

apă trecut prezent și viitor simple 

valuri Autre chose Je perds mon

temps tu perds ton temps

Tout le monde y gagne

O fetiță de aur face kk

Merci

mademoiselle

Merci

monsieur

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIE KITSCH

Burtăverzimea contemporană trage de

priponul libertății și trage Poate poate

își ia zborul Însă continuă și continuă bă

lăceala în mocirla călduță a prezentului 

nostru cel de toate zilele Caricatura lui

dumnezeu face și ea imposibilul Frăgezin

du-ne pe toți până la transparența unor

iluzii pierdute Cine-i angelic nu-i nebun ni

ci poet nici prozator contemporan Totuși

încearcă să dezbrace florile până la esența

roz-bonbon a frumuseții absolute

Alo domnu

dacă vrei să iei o pauză

Plătești

la primul ghișeu

după

înmormântare

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II   

EREZIA TĂCERII INTENSIVE

Bat și cuvântul nu se deschide

Toată lumea mă încercă Aproa

pele meu este cel mai bun Viața

lui n-are nevoie de replică Pentru

că eu lipsesc și din această fericire

Are cineva ceva împotrivă Toți se

abțin Iar mie îmi este teamă să pri

vesc singurătatea în ochi Și în a

fara faptului că sunt Ce mama 

dracului mai aștept

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

EREZIE ÎN VERDE

Primăvara mi-a stricat toate socoteli

le Nu mai știu de unde Și încotro mă

îndrept Dacă am făcut vreun rău ori

bine Aproapelui prea îndepărtatului 

meu prieten poetul cutare Dacă din

pricina nopților pierdute și câștigate

m-am certat sau nu m-am certat cu 

dragostea mea cea de toate zilele

Cu post sau fără post

șomer al singurătății

În fine

văd și eu luna
verde

ca

un fir de iarbă
Răsărind

din

zăpada

cerului

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II