Ninge cu flori peste iarna sufletelor
noastre Gerul frumuseţii pune lumea
în rama cuvintelor Tăcerea ne leagă
mâinile la spate Deschidem gura ca
florile revărsând în jurul nostru pică
turi de infinit Suferinţa ne împarte cu
noscuţilor şi necunoscuţilor Dumnezeu
bate-n inimă ca într-o uşă ferecată
Unde oi mai fi plecat şi azi de-acasă
Doamne
dacă nici tu nu mă găseşti
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu