EREZIA DETAŞĂRII

Ninge cu flori peste iarna sufletelor

noastre Gerul frumuseţii pune lumea

în rama cuvintelor Tăcerea ne leagă

mâinile la spate Deschidem gura ca

florile revărsând în jurul nostru pică

turi de infinit Suferinţa ne împarte cu

noscuţilor şi necunoscuţilor Dumnezeu

bate-n inimă ca într-o uşă ferecată

Unde oi mai fi plecat şi azi de-acasă

Doamne 

dacă nici tu nu mă găseşti

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II