sâmbătă, 28 aprilie 2018

PROFESORUL MEU ELEVUL

Dimineaţa seamănă tot mai mult c-o sală
de clasă Pe tablă se zăresc deja primele ra
ze de soare şi câteva stele întârziate Nu-i
nimic elevii au grijă să mă obişnuiesc cu
ideea că nicio absenţă nu-i irecuperabilă
Şi că doar mama-i trimisul lui Dumnezeu
pe pământ Însă profesorii sunt nişte creaturi
tare ciudate Dacă vor să ne facă să zburăm
fără aripi Să scriem fără cuvinte
Oricum
deja 
degustăm
felia de pâine unsă cu erezii şi pasteluri

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE