EREZIA PERSONALĂ A ZBORULUI DE CURSĂ CÂT MAI LUNGĂ

Acasă nu-i doar un cuvânt care

înverzeşte-n fiecare primăvară

Acasă-i chiar primăvara condiţiei

umane Locul de unde toţi ne înăl

ţăm Sperând că vom atinge cândva

cerul Nu ne reţine nimic Nici iarba

prin care ne jucăm Nici şcoala ce 

ne dă fiecăruia aripile potrivite Nici

lacrimile mamei Nici îmbrăţişările 

tatei Nici prima dragoste Toate ne

pregătesc pentru mare lansare

Mă rog Aripile ne cam strâng Ce

s-o mai lungim La revedere

Am zburat

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II