DOMNIŞOARELOR IAR L-AM VISAT PE NICOLAE LABIŞ

În fiecare clipă realitatea mă izbeşte în faţă

irealitatea

rupe cuvinte din carnea mea

bucăţi mari

din poemele mele de dragoste

atârnă

pe gardurile femeilor

din satul meu natal

câinii fug 

cu colacii iluziilor mele nocturne

în cozile lor mândre

ca nişte steaguri

la o manifestaţie

anti-realitatea românească

apoi

se încaieră 

prin

şanţurile

haikuurilor mele de weekend

dincolo de retina imaginaţiei

fetele mari se joacă de-a v-aţi ascunselea

cu sentimentele mele eroice

de copil

cu efect întârziat

babele satului

mă recunosc ca lider de necontestat

Şi eu eu ce fac

Cu poezia pe umăr ca o puşcă

iar vreau să vânez

moartea căprioarei

dintr-un foc

Halal poet

cu

scaunul singurătăţii

la

cap

N-am ce zice

n-am ce scrie

Pauză de viaţă

cică

Costel Zăgan, ODE GINGAŞE