Vai de Pastile lor!
Milioane de oua, sute de mii de miei, tone de cozonaci: cam asa s-ar traduce in cifre Pastile romanilor. Insa daca e adevarat ca Pastile nu e Pasti fara cozonac si miel, cum se spune, inseamna ca taranii din nordul Moldovei, unde saracia doare ca o buba vie, n-ar fi crestini adevarati.Lumea se termina in satul Tudor Vladimirescu, cunoscut si ca Valea Glodului. Ajungi acolo din Botosani, trecand prin comuna Albesti, si mai departe nu ai unde te duce. Fiindca nu exista drumuri. Niste domni de la Bucuresti au respins proiectul de finantare a drumului care leaga satul de comuna Albesti. Ar fi costat 70.000 de euro. "Fara drumul asta, noi nu facem parte din lume", spune Carmen Luchian, „doamna de biologie". Sunt 460 de gospodarii in sat. Aproape 2.500 de suflete. Si se inmultesc de la o zi la alta. Cate o caruta de copii gasesti mai la fiecare casa. E un obicei al locului sa faci copii multi, sa fie desi prin ograda, pe care sa-i cresti sanatos cu loboda si mamaliga. Si gara din Albesti, pe unde trece de doua ori pe zi trenul de Dorohoi, sa fie cel mai indepartat si mai fascinant lucru pe care ei ar putea sa-l vada in viata. Mosul Ghita Popinciuc, de pilda, are 108 nepoti.
Pastile, in Tudor Vladimirescu, sunt ca ziua de luni, doar ca nu se munceste, iar in blide locul lobodei si al barabulelor fierte e luat de galuste si miel - la cei mai avuti. In rest, mamaliga e de baza.
Oameni ca buruienile
Vasile Paduraru are gauri in maini, de la munca. Cioatele de la incheieturile degetelor, ca niste nuci, le datoreaza halbelor de bere rece. Pana la 48 de ani s-a invrednicit, avand nevasta tanara, Paraschiva, de unsprezece copii. Ezita cand e cazul sa-i strige pe nume. De Pasti, ca tot crestinul, le-a facut o mamaliga cat roata de tractor si un bors adevarat, cu falci de porc - i-a dat cineva un cap de porc.
Omul munceste pe branci, dar saracia nu se lasa alungata din ograda. „Lumea s-a inmultit - zice el, uitandu-se mirat la copilul de cinci luni, poate de trei, pe care il tine in brate - , pamantul e putin si daca-l lucram cu calul si cu sapa mare lucru nu scoatem. Nimeni nu se uita la noi. Crestem asa, ca buruienile, cu ce da Dumnezeu".
Patru copii de-ai lui Vasile Paduraru, cei mai mari, de 14 pana la 17 ani, nu-s acasa de Pasti. De cum au putut tine sapa in mana, au plecat de tot prin sat, pe la vecinii mai instariti, unde muncesc pe haine so mancare. De Pasti nu au liber. „Nu-i mare pacat sa muncesti de Sarbatori, se scuza Paraschiva, de fusta careia atarna un ciucure de copii gatiti cu haine de la ajutoare. Ii tine pe toti din ce da un hectar de pamant si din unsprezece alocatii. In rest, cum ar zice Vasile, cresc asa, ca buruienile pe langa casa.
Zece mii de lei - banet, nu gluma
Mama lui Vasile, Maria Paduraru, e la cimitir. Bea de sufletul tuturor mortilor. Cimitirul e chiar de la gardul ei mai incolo, e, oarecum, de-a casei. Gospodaria ii straluceste de curatenie, dar e la fel de vrednica si cand e vorba de stat la un pahar - fie la una din nenumaratele carciumi din sat, fie la cimitir. Da si la morti o picatura, mai bea si ea. „Aici ne ingropam noi, spune batrana. Aici e casa noastra, aici ne mutam toti. Da’ n-avem gard la casa asta, trec vacile si pasc de pe morminte, vin ticalosii, fura crucile si le pun pe foc. Zece mii de lei a cerut preotul nostru de la fiecare crestin, ca sa faca gard si sa puna paza. Da’ de unde atata amar de banet?".
Parintele Dragos Lupascu stie ca putini dintre enoriasii lui se indura sa-si rupa de la gura zece mii de lei. Muncesc toti pe rupte, dar nimic nu se alege de munca lor. Satul fusese propus pentru demolare, dar a venit revolutia si a scapat de buldozerele lui Ceausescu. Mai mult de jumatate din oameni au trecut la penticostali, fiindca primeau din America pachete cu portocale si ulei. Multi ani, biserica nu se descuia decat la botezuri si inmormantari in randul ortodocsilor. Care, de sase ani, de cand a venit parintele Dragos, s-au mai inmultit: 140 de familii. La biserica, in noaptea de Inviere, au venit vreo 50 de insi, mai mult copii si batrani. Multi s-au impotmolit la crasma de peste drum, unde agheasma se ia cu cinzeaca si se plateste ori cu bani din alocatiile copiilor, ori cu grau sau papusoi.
Cai ieftini ca braga
In sat, in afara de agricultura, la un nivel primitiv, nu poti face nimic. Ar investi unii, care au mai facut un ban in strainatate, dar n-au in ce. Satul e un loc sortit saraciei, dominat de cimitirul de pe deal, ca ultim si definitiv popas, pentru penticostali, sambetisti, iehovisti si ortodocsi laolalta, in deplina armonie.
Lumea se aduna la cimitir in prima zi de Pasti. Preotul slujeste la morminte, oamenii isi impart oua rosii, miel, cozonac, beau vodca si se pupa fiecare cu fiecare. Se fac si afaceri printre morminte. Caii sunt ieftini, fiindca satenii nu au destul pamant sa-i si hraneasca, si se dau pe o pereche de hulubi. Mihaita Melesteu face trocuri de astea. La cimitir se tocmesc arendele, se planuiesc muncile campului, se pun la cale insuratori, se vinde, se cumpara. „Inviaza Iisus, inviaza si satul de Pasti, asa-i la tudoreni", spune Neculai Luchian. Dupa care, tot pomenind mortii cu paharelul, cade lat si sforaie printre cruci.
Dupa-amiaza, in duminica Pastilor, tudorenii se retrag pe la casele lor, pline pana in pod de copii pe care nici parintii nu stiu exact cum ii cheama. Fostul catun Valea Glodului, devenit satul Tudor Vladimirescu, are acum vreo 500 de copii numai la clasele primare. Invatatura se face cu un creion la zece frati. Cam asa apreciaza profesorul Costel Zăgan, primul tudorean din istoria satului care a terminat o facultate. El si-ar dori sa fie Pastile de mai multe ori pe an. Ca sa vada si el copiii satui. Fiindca numai la Sarbatorile mari se fac cele mai vartoase mamaligi si cele mai grase borsuri. Carnea e o chestie de import in satul acela plin de Coca-Cola si cu acoperire GSM. Un sat ca oricare altul din Botosani.
VIOREL ILIŞOI
Toti isi bat joc de noi. Am batut pe la toate usile sa ni se aprobe un proiect pentru drumul de la Albesti la Tudor Vladimirescu, dar ni s-a respins. Fara drumul asta, de toamna si pana primavara nu mai poti nici sa intri, nici sa iesi din sat. Numai politicienii pot sa vina, cu Jeepurile, ca suntem multi si contam la vot. Nici medic n-avem, murim aici cu zile. Bine ca avem popa, ne rezolva el. Lucrurile s-ar rezolva daca am avea legatura cu lumea, costa cam cat lasa un baron local bacsis la crasma". Tomita Luchian, constructor
„Am ales parohia asta pentru ca aici era sa se piarda dreapta credinta. Traim in buna intelegere toti, de toate credintele, dar ortodocsii sunt mai necajiti. Pentru ca sunt, cei mai multi, ori batrani neputinciosi, ori copii. Multi s-au intors din secte, unde rataceau, la biserica noastra ortodoxa. Nevoia i-a alungat, nevoia i-a adus inapoi, fiindca numai la Dumnezeu mai avem nadejde, ca in rest nimeni nu ne baga in seama. Numai cu credinta, ajutandu-ne unii pe altii, din toata saracia, razbim prin nevoie". Dragos Lupascu, preot
„Mai baietule, la noi in sat saracia e cucoana. Se aude pana la Prut broscaraia de pe iaz si ghioraiala de mate. Uite-te cum foiesc copiii aistea prin cimitir: o data-n an mananca si ei pe saturate, din pomeni. Hristos a inviat, ii vede pe falcosii aceia din Parlament, care ne-au dus cu minciunica si o sa-i pedepsesca. Da’ asa pedeapsa sa le dea, sa traiasca ei cu pensia mea de la colectiv, da’ sa traiasca aici, in Tudor, sa li se faca matele albastre de la cartofi - Doamne, iarta-ma ca blestem asa de rau!" Florica Melesteu, pensionara CAP
