Cum arta se deplasează cu viteza gustului
Brusc suntem contemporani & cu paradisul
pierdut & cu amintiri despre viitor Recităm
în duet & sonetele lui Shakespeare & elegiile
lui Rilke Simţind & briza primăverii lui Botticelli
& gravitaţia toamnei bacoviene Totuşi nu ştiu ce
să cred Arta o fi justificarea sau / & alibiul vieţii
în faţa morţii Numai tu ştii iubito că eşti cea mai
frumoasă poezie ce mă doare astăzi Şi nicio
artă în plus
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ (II)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu