Vai de Pastile lor!
14 Apr 2004 - 00:00
Milioane de oua, sute de mii de miei, tone de cozonaci: cam asa
s-ar traduce in cifre Pastile romanilor. Insa daca e adevarat ca Pastile
nu e Pasti fara cozonac si miel, cum se spune, inseamna ca taranii din
nordul Moldovei, unde saracia doare ca o buba vie, n-ar fi crestini
adevarati.
Lumea se termina in satul Tudor Vladimirescu, cunoscut si ca Valea
Glodului. Ajungi acolo din Botosani, trecand prin comuna Albesti, si mai
departe nu ai unde te duce. Fiindca nu exista drumuri. Niste domni de
la Bucuresti au respins proiectul de finantare a drumului care leaga
satul de comuna Albesti. Ar fi costat 70.000 de euro. "Fara drumul asta,
noi nu facem parte din lume", spune Carmen Luchian, „doamna de
biologie".
Sunt 460 de gospodarii in sat. Aproape 2.500 de suflete. Si se
inmultesc de la o zi la alta. Cate o caruta de copii gasesti mai la
fiecare
casa.
E un obicei al locului sa faci copii multi, sa fie desi prin ograda, pe
care sa-i cresti sanatos cu loboda si mamaliga. Si gara din Albesti, pe
unde trece de doua ori pe zi trenul de Dorohoi, sa fie cel mai
indepartat si mai fascinant lucru pe care ei ar putea sa-l vada in
viata. Mosul Ghita Popinciuc, de pilda, are 108 nepoti.
Pastile, in Tudor Vladimirescu, sunt ca ziua de luni, doar ca nu
se munceste, iar in blide locul lobodei si al barabulelor fierte e luat
de galuste si miel - la cei mai avuti. In rest, mamaliga e de baza.
Oameni ca buruienile
Vasile Paduraru are gauri in maini, de la munca. Cioatele de la
incheieturile degetelor, ca niste nuci, le datoreaza halbelor de bere
rece. Pana la 48 de ani s-a invrednicit, avand nevasta tanara,
Paraschiva, de unsprezece copii. Ezita cand e cazul sa-i strige pe nume.
De Pasti, ca tot crestinul, le-a facut o mamaliga cat roata de tractor
si un bors adevarat, cu falci de porc - i-a dat cineva un cap de porc.
Omul munceste pe branci, dar saracia nu se lasa alungata din
ograda. „Lumea s-a inmultit - zice el, uitandu-se mirat la copilul
de cinci luni, poate de trei, pe care il tine in brate - , pamantul e
putin si daca-l lucram cu calul si cu sapa mare lucru nu scoatem. Nimeni
nu se uita la noi. Crestem asa, ca buruienile, cu ce da Dumnezeu".
Patru copii de-ai lui Vasile Paduraru, cei mai mari, de 14 pana
la 17 ani, nu-s acasa de Pasti. De cum au putut tine sapa in mana, au
plecat de tot prin sat, pe la vecinii mai instariti, unde muncesc pe
haine so mancare. De Pasti nu au liber. „Nu-i mare pacat sa muncesti
de Sarbatori, se scuza Paraschiva, de fusta careia atarna un ciucure de
copii gatiti cu haine de la ajutoare. Ii tine pe toti din ce da un
hectar de pamant si din unsprezece alocatii. In rest, cum ar zice
Vasile, cresc asa, ca buruienile pe langa casa.
Zece mii de lei - banet, nu gluma
Mama lui Vasile, Maria Paduraru, e la cimitir. Bea de sufletul tuturor
mortilor. Cimitirul e chiar de la gardul ei mai incolo, e, oarecum, de-a
casei. Gospodaria ii straluceste de curatenie, dar e la fel de vrednica
si cand e vorba de stat la un pahar - fie la una din nenumaratele
carciumi din sat, fie la cimitir. Da si la morti o picatura, mai bea si
ea. „Aici ne ingropam noi, spune batrana. Aici e casa noastra, aici ne
mutam toti. Da’ n-avem gard la casa asta, trec vacile si pasc de pe
morminte, vin ticalosii, fura crucile si le pun pe foc. Zece mii de lei a
cerut preotul nostru de la fiecare crestin, ca sa faca gard si sa puna
paza. Da’ de unde atata amar de banet?".
Parintele Dragos Lupascu stie ca putini dintre enoriasii lui se
indura sa-si rupa de la gura zece mii de lei. Muncesc toti pe rupte, dar
nimic nu se alege de munca lor. Satul fusese propus pentru demolare,
dar a venit revolutia si a scapat de buldozerele lui Ceausescu. Mai mult
de jumatate din oameni au trecut la penticostali, fiindca primeau din
America pachete cu portocale si ulei. Multi ani, biserica nu se descuia
decat la botezuri si inmormantari in randul ortodocsilor. Care, de sase
ani, de cand a venit parintele Dragos, s-au mai inmultit: 140 de
familii. La biserica, in noaptea de Inviere, au venit vreo 50 de insi,
mai mult copii si batrani. Multi
s-au impotmolit la crasma de peste drum, unde agheasma se ia cu cinzeaca
si se plateste ori cu bani din alocatiile copiilor, ori cu grau sau
papusoi.
Cai ieftini ca braga
In sat, in afara de agricultura, la un nivel primitiv, nu poti face
nimic. Ar investi unii, care au mai facut un ban in strainatate, dar
n-au in ce. Satul e un loc sortit saraciei, dominat de cimitirul de pe
deal, ca ultim si definitiv popas, pentru penticostali, sambetisti,
iehovisti si ortodocsi laolalta, in deplina armonie.
Lumea se aduna la cimitir in prima zi de Pasti. Preotul slujeste
la morminte, oamenii isi impart oua rosii, miel, cozonac, beau vodca si
se pupa fiecare cu fiecare. Se fac si afaceri printre morminte. Caii
sunt ieftini, fiindca satenii nu au destul pamant sa-i si hraneasca, si
se dau pe o pereche de hulubi. Mihaita Melesteu face trocuri de astea.
La cimitir se tocmesc arendele, se planuiesc muncile campului, se pun la
cale insuratori, se vinde, se cumpara. „Inviaza Iisus, inviaza si
satul de Pasti, asa-i la tudoreni", spune Neculai Luchian. Dupa care,
tot pomenind mortii cu paharelul, cade lat si sforaie printre cruci.
Dupa-amiaza, in duminica Pastilor, tudorenii se retrag pe la
casele lor, pline pana in pod de copii pe care nici parintii nu stiu
exact cum ii cheama. Fostul catun Valea Glodului, devenit satul Tudor
Vladimirescu, are acum vreo 500 de copii numai la clasele primare.
Invatatura se face cu un creion la zece frati. Cam asa apreciaza
profesorul Costel Zăgan, primul tudorean din istoria satului care a
terminat o facultate. El si-ar dori sa fie Pastile de mai multe ori pe
an. Ca sa vada si el copiii satui. Fiindca numai la Sarbatorile mari se
fac cele mai vartoase mamaligi si cele mai grase borsuri. Carnea e o
chestie de import in satul acela plin de Coca-Cola si cu acoperire GSM.
Un sat ca oricare altul din Botosani.
VIOREL ILIŞOI
Toti isi bat joc de noi. Am batut pe la toate usile sa ni se aprobe un proiect
pentru drumul de la Albesti la Tudor Vladimirescu, dar ni s-a respins.
Fara drumul asta, de toamna si pana primavara nu mai poti nici sa
intri, nici sa iesi din sat. Numai politicienii pot sa vina, cu
Jeepurile, ca suntem multi si contam la vot. Nici medic n-avem, murim
aici cu zile. Bine ca avem popa, ne rezolva el. Lucrurile s-ar rezolva
daca am avea legatura cu lumea, costa cam cat lasa un baron local bacsis
la crasma".
Tomita Luchian, constructor
„Am ales parohia asta pentru ca aici era sa se piarda
dreapta credinta. Traim in buna intelegere toti, de toate credintele,
dar ortodocsii sunt mai necajiti. Pentru ca sunt, cei mai multi, ori
batrani neputinciosi, ori copii. Multi s-au intors din secte, unde
rataceau, la biserica noastra ortodoxa. Nevoia i-a alungat, nevoia i-a
adus inapoi, fiindca numai la Dumnezeu mai avem nadejde, ca in rest
nimeni nu ne baga in seama. Numai cu credinta, ajutandu-ne unii pe
altii, din toata saracia, razbim prin nevoie".
Dragos Lupascu, preot
„Mai baietule, la noi in sat saracia e cucoana. Se aude pana
la Prut broscaraia de pe iaz si ghioraiala de mate. Uite-te cum foiesc
copiii aistea prin cimitir: o data-n an mananca si ei pe saturate, din
pomeni. Hristos a inviat, ii vede pe falcosii aceia din Parlament, care
ne-au dus cu minciunica si o sa-i pedepsesca. Da’ asa pedeapsa sa le
dea, sa traiasca ei cu pensia mea de la colectiv, da’ sa traiasca
aici, in Tudor, sa li se faca matele albastre de la cartofi - Doamne,
iarta-ma ca blestem asa de rau!"
Florica Melesteu, pensionara CAP