Cu buze verzi cântă un râu
Smulgând din rădăcină apa,
I-ajunge umbra pân' la brâu -
Și soarele-i închide pleoapa.
Soldatul plânge-n capul gol
Pe iarba, Doamne, adormită;
Parcă-i un înger ce-n nămol
E dus de-a pururi în ispită!
Surâsul pare împietrit pe buze,
Pământu-i gata să-nflorească-
Dragostea tăcerea să-i acuze:
Natura-i, Doamne, omenească!
Și ochii-s un portret în rouă;
De sânge lacrimi parcă două.
Traducere de Costel Zăgan
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu