sâmbătă, 24 ianuarie 2015

UNIREA CA SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ

Sărbătoare: Ziua Unirii

Costel Zăgan

Hora unirii de unul singur

 

Hai să dăm mână cu mână
am cântat nu prea demult
şi de-atunci limba română
plânge şi eu n-o ascult

Am cântat nu prea demult
hei deşteaptă-te române
iarba rea însă n-am smult
doar neghina îmi rămâne

Hei deşteaptă-te române
căci din nou limba română
în cuvinte mici apune
hai să dăm mână cu mână

Să cântăm de nu-i prea mult
taci şi tu că eu te-ascult

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

SALUTUL TĂCERII

 N-am cuvinte COSTEL ZĂGAN, NEMĂRGINIRI ÎNTR-UN VERS