sâmbătă, 10 ianuarie 2015

EREZIA ADEVĂRULUI

Poet pentru o singură tăcere Moartea în 
picioarele goale Ai făcut din rai bici pen
tru domnișoarele de onoare ale melanco
liei Poate evadează una pe pământ Poet
cu dureri atavice ca și limitrofele fete mai
mari Decât ce se vede nu se poate  În sfâr
șit femeia se dezbracă de sine rănindu-te

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE