vineri, 2 ianuarie 2015

UN AUTOPORTRET MAGIC ȘI CAM ATÂT

Doamnelor și domnilor recunosc În bra
țele poeziei am ajuns băiat mare Apoi n
-am mai știut nimic De pildă nici cum poate
fi îngrășată o privighetoare numai cu razele
 lunii Nici cum să scot flăcări din vulcanul
inimii Fără să acopăr nicio lume imaginară
cu lava cuvintelor Totuși am descoperit un clo
pot ce cânta pe brânci Și cum sunt cam super
ficial N-am reținut decât rănile cele mai adânci

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DIN PEȘTERA (NE)CUVÂNTULUI

 Mulți mă-ncearcă cu prostia mulțumesc dar n-am nevoie toți mai spun că România  este domnilor Arca lui Noe Mulțumesc dar nu-i nevoie proști...