Every silence performs its own swan song. Costel Zăgan... (Quote by Costel Zagan about Silence)

Every silence performs its own swan song. Costel Zăgan... (Quote by Costel Zagan about Silence): Quote by Costel Zagan about silence: Every silence performs its own swan song. Costel Zăgan from Inventeme, translated by Dan Costinaş

O NOAPTE GENIALĂ

Întunericul n-așteaptă

noaptea însă e a mea

te iubesc este o treaptă

mă iubești este o stea

Noaptea însă e a mea

hai s-o dăm de-a dura

Dacă vrei eu aș putea

luna s-o probez cu gura

Hai s-o dăm de-a dura

te iubesc este o treaptă

și-o să dăm altora ura

întunericul n-așteaptă

Noaptea însă e a noastră

eu maestru tu măiastră

Costel Zăgan, CEZEISME II

DRĂCOICA, de ARTHUR RIMBAUD

Într-o sufragerie-ntunecoasă,

Cu miros de fructe și vopsea,

Mâncarea belgiană de pe masă,

S-o halesc, pe mine m-aștepta.

Mâncând, preatăcut și fericit,

Bucătăria ca un ceas se-aude-

Și-o slujnică, vă zic, fatal cuțit,

Îmi taie calea cu buci rotunde.

Numai degetul de pe obrazul

Catifelat ca piersica, ce ghiduș,

Făcea toți banii și tot hazul!

Parcă-mi șoptea: acuș-acuș!

Apoi, tot ea: ”Hei, Scaramouche,

Dă-te încoa, să-mi schimbi macazul!” 

Arthur Rimbaud, POEZII, traducere imaginară de Costel Zăgan

LANSARE ÎN ETERNUL FEMININ

Uite-acum îmi dau eu seama

cascador m-a vrut ieri mama

și-am ajuns parașutist

cobor azi când nu exist

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

CEA DINTÂI SEARĂ, de ARTHUR RIMBAUD

- Era nespus de dezbrăcată

Copacii totuși n-o vedeau,

Însă ar fi vrut să știe: o fată

De ce nu fuge de Bau-Bau?

Ci scaunul scotea scântei,

Când trupul gol îl atingea-

Boboc de jar, între femei,

Călca piciorul, vai, o stea!

- Priveam, de ceară parcă,

O mică rază, iată, în tufiș-

 Noaptea era și ea o barcă,

Chiar printre stele: pâș-pâș!

- Îngenunchiat, zău, la piciorul

Ce-n mână parcă îmi vorbea,

Simțeam cutremurat că dorul

Mă duce-n hățuri: hăis și cea!

- Picioarele ca două aripi îs,

Și pieptul ți-l ating în joacă,

Când totul pare iată un surâs

Dumnezeu n-ar vrea să tacă!

De gheață și sărut, ea arde-

Și ochii se închid de dulce

O lacrimă ai vrea, bărbate,

Un pat, iubirea să se culce.

Iubito, ce-aș putea să fac?

Umbra raiului-i pe sânii tăi!

Am aruncat pielea de drac

Și te mângâi, iată, cu văpăi!

...Era de toate dezbrăcată,

Copacii parcă n-o vedeau-

Însă-ar fi vrut să știe: o fată

De ce nu fuge de Bau-Bau?

Arthur Rimbaud, traducere imaginară de Costel Zăgan

DOINA NOPȚILOR DE DOR

Foaie verde foi de stea

unde-i oare dragostea

Omule de dor mâncat

caută-o de ești bărbat

Vremea trece vremuind

ieși afară din cuvânt

Viața Doamne-i altceva

dă-o naibii dragostea

Costel Zăgan, DOINE DE (S)PUS

Halucinaţie de Costel Zăgan

Halucinaţie de Costel Zăgan: Ce milă mi-e de cei bogaţi/pot fi orice dar nu bărbaţi/căci şi bărbatul nu e oare/decât un fel de înscenare/Că pân-la urmă n-oi fi eu /un fel de miel ce se dă leu/în lumea asta ordinară/ce mă invită doar afară/Mânca-ţi-aş viaţa de român/păi măi ţi...

RETORICA LUI DRACULA

Boieri dumneavoastră, ați scăpat: toamna asta, voi trage-n țeapă numai frunze(le)!

Costel Zăgan

ALTĂ MOARĂ DE VÂNT

Cine mă condamnă

la o nouă toamnă

poate ce să zic

să nu-mi dea nimic

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

DISTIH ÎNDOLIAT

Posteritatea-i înstelată de cititori şi cititoare
și mor poeţii iarăși tăcerea groaznic doare

Costel Zăgan, Distihuri rebele

DIN PURGATORIUL ZILEI

Eu
însă
domnilor
mi-am imaginat
întâi

Paradisul pierdut
sub
forma
unei femei

Și-abia
apoi
am înțeles

De ce
infernul
e
celălalt

Costel Zăgan, ODE GINGAȘE 

Citate Costel zagan maxime Costel zagan

Citate Costel zagan maxime Costel zagan

DOINA POETULUI DE IERI DE AZI ȘI DE MÂINE

Bate vântul prin ogradă

DNA-ul ce să vadă

că poetu-n mintea lui

este dat vai dracului

Prin urmare avansați

de la mare la Carpați

c-are Stânca Gibraltar

domnilor în buzunar

Și la CEC păi milioane

de ioni și de ioane

treaba este complicată

n-a-nceput acum odată

Astăzi cică doar urmează

să-l dați dracului în pază

Costel Zăgan, CEZEISME II

CATREN (De fericire steaua plânge), de Arthur RIMBAUD

La ureche plânge steaua:
Rănit, vai, de prea frumos!

-Sânii viscolit-au neaua-

Infinit de sus și până jos.

ARTHUR RIMBAUD, POEZII (1871), traducere de Costel Zăgan

POEZIA UNUI MANIHEISM ASCUNS

---

E aproape un an de când, trecând prin faţă pe la „Prolibris”, pe acolo pe unde, de câte ori am drum, îmi arunc ochii în vitrina destul de generoasă cu scriitorii botoşăneni, văd această carte specială scrisă de Costel Zăgan („Erezii second hand”, Editura „Axa”, 2014, prefaţă de Florentina Toniţă). Era singură şi parcă puţin jenată de compania celorlalte, ceea ce nu era cazul având în vederea  hiperdensitatea de idei şi gânduri care domină poemele.. Probabil că autorul îi transmisese din psihologia sa în sensul enunţat de prefaţatoare: „…nu denotă o autoexcludere a poetului din piaţa literară, ci mai degrabă o amânare a mărturisirii livreşti (stricto sensu)”.  Am luat-o şi am trecut-o în „standby”. I-a venit rândul.

Titlul este un pic derutant. Spun aceasta fiindcă nu este vorba despre „erezie” în sensul ştiut de noi, acela cu trimiteri la neconformităţi cu linia dogmatică impusă de conducerea oficială a vreunui cler. Sesizăm alte păreri, alte interpretări, chiar şi unele rătăciri ideatice în limite normale, încât centrifugarea lor , paradoxal,  se focusează (centripetează) pe latura modernă a ereziilor: demers spiritual accentuat, mulare pe iniţiere, purificare sau lucrări ale subconştientului. Costel Zăgan este un poet  pentru care personalitatea se naşte din precizie, iar calea spre aceasta  trece printr-o îndoială dusă la rangul de introspecţie. Întâi îşi analizează propriile acte, şi le controlează adecvat printr-o erezie, apoi le aruncă în interacţiuni sociale şi supuse celei mai  vechi metode de cercetare, observaţia: „O maimuţă o pasăre şi utopia de serviciu / au încins o horă taman pe tăpşanul din / faţa sufletului dacă nu v-aţi dat seama pri / viţi în prima oglindă n-aveţi cum să vă / înşelaţi acolo vă puteţi întâlni cu cele / mai cunoscute fantome ale mele ultima / e o lacrimă cât universul azi mă mulţu / mesc totuşi c-un colţ de pâine slab / iluminat mănânc şi dansăm / eu maimuţa şi pasărea”(„Locuiesc într-o oglindă sau Erezia eului bine temperat”).  Rămâne pericolul, nu neapărat negativ, ca orice percepţie la nivel poetic a dizarmoniilor lumii să fie supralicitată de poet. Astfel că  orice centrifugare a ideilor este transformată în erezie şi, de aici, abundenţa lor. Conştient, sau poate numai dintr-o dorinţă de sistematizare, Costel Zăgan elimină acest mic neajuns, grupând poemele pe trei segmente unitare şi pe care le denumeşte, simplu, „părţi”, dintre care  a II-a e cea mai densă.

Cititorul, cel care  va duce până la capăt lectura cărţii, nu se poate să nu sesizeze existenţa unui maniheism ascuns şi un pic diluat. Cele două principii, binele şi răul, sunt supuse jocului unui dualism nu chiar atât de radical din perspectivă ontologică, dar asta face parte  dintr-o  psihologie personală, marca Zăgan. Poetul găseşte mereu recuzita necesară ieşirii din impas: o mască ce atenuează frica, privitul retrospectiv într-o oglindă („fructul oglinzii”), o camuflare prin vânt, identificare cu un silogism al tăcerii, într-o lectură a clasicilor, într-un gest de iubire, dar de foarte multe ori într-o analogie: „Iarnă second hand ca să ningă trebuie să deschid / frigiderul să-mi iau porţia cotidiană de utopii /  scriu poeme ca să mai aflu câte ceva despre / Dumnezeu ori măcar despre sufletul meu ştiţi de pil / dă ce-am aflat scriind titlul acestui poem că am într- / adevăr ochii albaştri şi că poeziile de dragoste / sunt un camuflaj / perfect pentru orice întâlnire de afaceri interioare / numai nefericirea face însă diferenţa dintre noi şi / lumea celor care nu cuvântă autoironia poate intra / şi într-un măgar dacă-i suficient de spaţios să / ne încercăm totuşi norocul ninsoarea-i ultimul zar al / Lui Dumnezeu în ieslea acestei zile” („Erezie second hand”).

Costel Zăgan a scris aceste poeme sub semnul redimensionării  propriilor criterii faţă de o destul de largă paletă ideatică, încercând o extragere, uneori cu risc maxim, din constrângerea cercului: „Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină / prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp / cu iarbă care rugineşte de la prima oră /  când roua nici nu s-a ridicat până   la genunchiul broaştei / dar domină toate înălţimile posibile la acea oră /  în negru şi-n alb abis lângă abis / un Turn Babel în toate direcţiile / de la mansardă pândesc cu-n binoclu în infraroşu / cum omul coboară din ce în ce mai des / din maimuţă şi uită fereastra / deschisă / cerul rămâne iar vacant / la pian semnez o cerere de punere în posesie muzicală / brusc un glonţ ca o scrisoare de dragoste / îmi găureşte autoportretul / lăsându-l natură moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor” („Autoportret în alb”).                                                                                                     Adeptul unui maniheism ascuns după metafore, un „iconoclast” al timpurilor  supuse globalizării şi refuzând  viziunile unificatoare, Costel Zăgan este un poet care trebuie  adus cât mai în faţă.

       GEORGICĂ MANOLE

REPETABILA ILUZIE

Dar unde-s verile de altădată

cu stele colbuindu-mi drumul

cu dulcea lună ca un sân de fată

azi despre toate scriu cu fumul 

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

PARADOX COTIDIAN

Cum în viață contează numai plinul

Doamne restul n-o fi chiar destinul

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

ARIPILE CĂDERII

Dragostea stă să înceapă

sar scântei chiar și din apă

ți-e sete Doamne și nu

ai mânca îngeri și tu

Ești bolnav parcă n-ai fi

te-ai juca făcând copii

ziua nu-ți găsești iar locul

noaptea te-nvelești cu focul

De jăratic patul doare

dar e-nconjurat de mare

valuri bat în patul tău

nu-i furtună-ți pare rău

Tot ce-atingi devine stea

n-o fi oare dragostea

Costel Zăgan, CEZEISME II

START POET

Și-acum altă nebunie

nu muncește cică scrie

zi ce naiba ești bărbat

doar atât ai învățat

Scârța sus și scârța jos

ai din asta vreun folos

ies dolari ies euro

viața ta zi încotro

Român vai ce naiba zici

Harap Alb printre furnici

arătare din povești

poet ieri azi ce mai ești

Toți cu graba la-njurat

poet mda dar nu bărbat 

Costel Zăgan, CEZEISME II

EREZIA RAȚIUNII CA LUX

Iată și omul acest animal plurisocial Cum se

mai gudură pe lângă Dumnezeu Fără să-i pe

se deloc de aproapele său de pretutindeni Nu

contează de unde când și cum îi tot dă înainte cu

existența cu plurizistența cu omnizistența Fără niciun

simț al valorilor personale Totul pentru celălalt pardon

pentru ceilalți Nimic pentru ziua de mâine Azi avem la 

pachet geneza potopul și apocalipsa promoțional

Dumnezeu singurul perpetuum mobile din Univers

se plimbă ortografic

între cauza primă și efectul de ocazie

Amin
și

Doamne ajută

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

ANGEL OF SNOW - lyrics Costel Zăgan

Franta mon amour C Z Far Away Julia Sheer ft

DECEMBRE G BACOVIA Celine Dion So This Is Christmas

DECEMBRE G BACOVIA Celine Dion So This Is Christmas

Dianei când e albastră song Celine Dion Loved Me Back to Life

PROIECT POETIC

Păi greierul ca lăutar

de statut n-are habar

ziua-noaptea ce lăută

doar ce cântă el ascultă

Geaba muzică aiurea

n-ai copacii n-ai pădurea

și-atunci poate-ar trebui

să crăpăm în zori de zi

Costel Zăgan, ODE GINGAȘE

RETORICA LUI DRACULA

Nu exageraţi : lectura dăunează grav prostiei !

Costel Zăgan

ALTĂ ILUZIE PIERDUTĂ

Petic cum  să-i pun

 balonului de săpun

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

OFELIA, de Arthur Rimbaud - traducere de Costel Zăgan

I

Pe valul blând și negru cu stele înspumate,

Trece fantoma Ofeliei, mai albă decât crinul,

Și-n hainele ce-o poartă ca niște vechi păcate

Ecouri, din pădure, parcă o gâdilă cu spinul.

Trece de veacuri însăși Ofelia cea tristă,

Ca o fantomă albă plutind pe apa neagră,

Ce nebunie înseamnă sub val tot ce există

Și vrea la suprafață să iasă și să meargă?

Cu-aripile imense vântu-i sărută sânii,

Și parcă ieri fecioara abia dădu în floare,

Și azi durerea iată își răsădește spinii

Ce într-o clipă ajung pe fruntea visătoare.

Și nuferii ciudați sunt gata ca s-o plângă,

Pe fluviul somnambul cu val sinucigaș,

Fantoma unei aripi parcă-a zburat pe lângă

Un cuib de stele Doamne în pumn de uriaș.

Arthur Rimbaud, Poezii (1871)

II

 Mult mai palidă ca iarna, Ofelia azi ninge,
Dar brusc s-a stins, ca apa, și s-a dus!
Și-avea ghețari parcă în vene, și nu sânge-
Dintr-o ciudată Norvegie, și rece, și mai sus.

 Doar părul ei, Doamne, parcă vorbea,
Și trupul peste ape, și gândul poate-n cer,
Și inima, atâta, ecou, hăt dincolo de stea-
Și geamătul pădurii, aici, în zorii care pier.

Și ca un tunet marea toată iar s-a frânt:
 La adierea dulce-amară a sânului de fată!
April, poate-un  Don Quijote sub pământ,
Ridică amintirea mai sus ca niciodată!

Și cer! Și dragoste! Și libertate! Zău!
Un rug de zăpadă arzând-mă  discret:
Cu fiecare vorbă s-a prăbușit în hău-
Chiar Infinitul - cel mai albastru poet!

ARTHUR RIMBAUD, POEZII (1871)

DESPRE LIMBA ROMÂNĂ

De Ziua Limbii Române, am răscolit Internetul și am selectat 20 de citate care te vor face să îți iubești și mai mult limba, să îți dorești să o vorbești corect și frumos sau să te facă și mai mândru de limba română!

1. Întotdeauna m-am mirat cum poţi să rămâi un prost în mijlocul unei Limbi atât de frumoase şi înţelepte cum este Limba Română?  (Grigore Vieru)

2. Limba noastră-i o comoară,
Eu zic să o păzim, flăcăi,
Că astăzi pe diverse căi
Vin unii şi o... omoară! (David Boia)

3. Am văzut Limba Română ca pe-o mireasă: intangibil de fatală! (Costel Zăgan)

4. Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul. (Grigore Vieru)

5. Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet. (Fănuș Neagu)

6. Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie. (Ion Luca Caragiale)

7. Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare... (Mihai Eminescu)

8. S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române. (Grigore Vieru)

9. Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa. (Mircea Eliade)

10. A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte. (Nichita Stănescu)

11. Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii. (Mihai Eminescu)

12. La români limba este parcă mai aproape de dinţi decât la alţii. (Grigore Vieru)

13. Ceea ce nu piere, oricât de pieritoare ar fi întâmplările vieţii noastre, e gândul însuşi că le-am trăit, e limba în care s-a întrupat acest gând. (Constantin Dumitru)

14. Limba românească, căreia i se închinară părinţii noştri ca unui idol viu şi însufleţitor, e singurul tezaur ce ne-a rămas de la ei, ereditate neînstrăinată şi necomună cu alţii. (Timotei Cipariu)

15. Limba română e actul meu de naştere, eu sunt fiinţă sub  măslinul ei, care rodeşte de două mii de ani, dreptul meu e să-i ţin dealul verde şi bătut de soare şi să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce ţâşnesc din ea. (Fănuş Neagu)

16. Limba Română este o limbă extremă: când o vorbeşti pare că nu există, când taci, încep s-o vorbească toate lucrurile. (Costel Zăgan)

17. N-aş fi abandonat nicicând limba noastră; mi se întâmplă să-i regret şi acum mirosul de prospeţime şi putreziciune, amestecul de soare şi bălegar, urâţenia nostalgică şi superba neglijenţă. (Emil Cioran)

18. Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. (Petre Țuțea)

19. Oricât am fi de buni sau răi vreodată
oricât am fi de falşi sau de fireşti
ne regăsim sfioşi cu toţii, iată
în templul limbii noastre româneşti. (Corneliu Vadim Tudor)

20. Cu cât scriu mai mult în franceză, cu atât mă fascinează mai mult limba română. De câte ori reîncep să scriu în limba română, redescopăr muzicalitatea limbii materne. Mă fascinează argoul jurnalistic, mă fascinează etajele argotice ale societăţii de consum. (Matei Vișniec)

MOMENT POETIC

Și

ca roua

mă strecor

prin

crăpătura zilei

Doamne

ce

senin

mi-e

sufletul

Costel Zăgan, ODE GINGAȘE