La ureche plânge steaua:
Rănit, vai, de prea frumos!
Rănit, vai, de prea frumos!
-Sânii viscolit-au neaua-
Infinit de sus și până jos.
ARTHUR RIMBAUD, POEZII (1871), traducere de Costel Zăgan
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Ca orice drog Poezia te transformă în sclavul cititorilor Oamenii normali sunt analfabeţi Poţi însă să ştii ... -
Prietene de peste tot hai să dăm mână cu mână chiar dacă te doare-n cot de patrie Limba Română Hai să dăm mână cu mână poate-ajungem undeva... -
*** Poate că aici este adevărata ființă a poeziei, aceea care solicită fructul însuși, a bucuriei de a sta sub clipa binecuvântată a funcți...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu