La ureche plânge steaua:
Rănit, vai, de prea frumos!
Rănit, vai, de prea frumos!
-Sânii viscolit-au neaua-
Infinit de sus și până jos.
ARTHUR RIMBAUD, POEZII (1871), traducere de Costel Zăgan
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Ca orice drog Poezia te transformă în sclavul cititorilor Oamenii normali sunt analfabeţi Poţi însă să ştii ... -
Mulțumesc, draga mea Românie! Gânduri despre limba română Personalități pe care le prețuim despre limba român...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu