La ureche plânge steaua:
Rănit, vai, de prea frumos!
Rănit, vai, de prea frumos!
-Sânii viscolit-au neaua-
Infinit de sus și până jos.
ARTHUR RIMBAUD, POEZII (1871), traducere de Costel Zăgan
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Dragi tovarăși și tovărășoaice cât mai rezistați încă pe buk dezbrăcând sau nu pufoaice știe frunza cea de nuc Cât mai rezistați ...
-
Prietene de peste tot hai să dăm mână cu mână chiar dacă te doare-n cot de patrie Limba Română Hai să dăm mână cu mână poate-ajungem undeva...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu