- Era nespus de dezbrăcată
Copacii totuși n-o vedeau,
Însă ar fi vrut să știe: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?
Ci scaunul scotea scântei,
Când trupul gol îl atingea-
Boboc de jar, între femei,
Călca piciorul, vai, o stea!
- Priveam, de ceară parcă,
O mică rază, iată, în tufiș-
Noaptea era și ea o barcă,
Chiar printre stele: pâș-pâș!
- Îngenunchiat, zău, la piciorul
Ce-n mână parcă îmi vorbea,
Simțeam cutremurat că dorul
Mă duce-n hățuri: hăis și cea!
- Picioarele ca două aripi îs,
Și pieptul ți-l ating în joacă,
Când totul pare iată un surâs
Dumnezeu n-ar vrea să tacă!
De gheață și sărut, ea arde-
Și ochii se închid de dulce
O lacrimă ai vrea, bărbate,
Un pat, iubirea să se culce.
Iubito, ce-aș putea să fac?
Umbra raiului-i pe sânii tăi!
Am aruncat pielea de drac
Și te mângâi, iată, cu văpăi!
...Era de toate dezbrăcată,
Copacii parcă n-o vedeau-
Însă-ar fi vrut să știe: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?
Arthur Rimbaud, traducere imaginară de Costel Zăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu