EREZIA PARADISULUI PIERDUT

Când mă gândesc la tine iubito flăcările îmi

invadează viața Nicio lacrimă nu mă poate

stinge Niciun ocean nu-mi poate potoli setea

Sunt un munte de sare ambulant

Călătoresc clandestin

între două lumi

Fiecare pas comite un sacrilegiu la adresa sin

gurătății Nu mă laud decât cu soarta mea absurdă

Restu-i paradisul pierdut

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II