sâmbătă, 20 februarie 2016

BRÂNCUȘI


Costel Zăgan
În loc
de
ochi

Avea
două
clepsidre

Una
cu
lacrimi

Alta
cu
îngeri

Probabil
de-aceea

Când
i-a
fost
dor

L-a fulgerat
cu
tăceri

Îngerul
păzitor

Iar
când
a plâns

O zi
şi-o
noapte

N-a
mai
călcat
pe
pământ

 Ode gingaşe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE