Zâmbește mai rău de-atât nu se poate
Iată și paradisul pierdut În sfârșit lumea
aruncă tot ce are în plus haine idei sau
sentimente Fiecare rană lansând în urmă o ca
podoperă Restu-s cicatricile noastre cele de
toate zilele Nu te mai plânge atâta-n stânga
și-n dreapta Comedia umană-i din ce în ce
mai disponibilă Ai loc de muncă și distracție
chiar și-n timpul liber Numai să vrei și lu
mea-i a ta
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu