luni, 9 decembrie 2013

ÎN BRAŢELE POEZIEI

 Verde ecou de primăvară
răstoarnă cerul pe pământ 
a ieşit chiar Dumnezeu afară
la verde crud să stea la rând

Răstoarnă cerul pe pământ
un zbor imens de albatros
şi dacă sufletu-i rotund
mă-ntorc la Dumnezeu pe jos 

Un zbor imens de albatros
a ieşit chiar Dumnezeu afară
mă doare verdele spumos
o verdele ecou de primăvară

Răstoarnă cerul pe pământ
şi-n lacrimi mă ridic râzând

Costel Zăgan, CEZEISME II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE