Antologii
de poezie, de proză scurtă și texte lirice, 2012, Casa gândului -
Cleoaptra, "Însemnele unei tăceri" și "Harpa de argint"
Se spune că fiecare poveste are un început A fost odată că nicodată, și
ținând în mână cele două două culegeri de poezie, de proză scurtă și
texte lirice, Însemnele unei tăceri și Harpa de argint, aș putea spune
că fiecare început are o poveste. Numai așa îți
dai seama despre evoluția artistului, făcând o analogie între ceea ce a
fost scris ieri și ceea ce este oferit prin scris azi, astfel Mioara
Băluță și Andrada Matei, coordonatoare, autoare şi coautoare volumelor
de față, au reușit printr-o combinație între design inedit, rafinament
și confort al scrisului, printr-o alchimie ispititoare ce reunește
clasicii și modernii la un loc, să lase în memoria lectorului un semn de
noblețe, pregătindu-i în dar Cuvântul scris pe un petec alb de hârtie,
pe o carte răsfoită îndelung într-o atmosferă postmodernistă cu poeți și
prozatori postdouămiști, unii aflați la începutul lor de drum, alții
deja consacrați și liberi în tainele scriiturii, și cunoscuți prin
colecția lor de volume individuale.
Cu prefețe semnate de
Ştefan Munteanu și Petre Isachi, antologiile reunite sub egida site-lui
literar Casa gândului – Cleopatra sunt editate pentru a fi încurajată
diversitatea și găsirea stilului personal al fiecări autor în parte, fie
pe calea versului, fie pe firul epicului, către o unitate axiologică,
autentică, clară și precisă, cu linii postmoderniste, formule de
abstracționism și vagi ecouri neoexpresioniste, dadaiste și
neoavangardiste, însă toate cu trimitere la clasicii și romanticii de
demult.
În lucrările de față apreciez manuscrisul ce ține loc
de grafică, precum și actul artsitic perfect ilustrat cu motto-ul de la
început, “a poeziilor care au fost aruncate” fiecare precum un zar în
palmele cititorului, sau a însemnelor scrise „cu pasiunea pictorului
condamnat să își retușeze permanent lucrarea”, în cazul prozelor de mici
dimensiuni, unele dintre ele putând fi catalogate cu ușurință poeme în
proză, nu întâmplător culegerea de texte poartă denumirea de antologie
de proză și texte lirice. Cu privire la manuscrisul, ce altădată avea o
valoare intrinsecă, iată-l din nou adus la lumina tiparului, ceea ce
este foarte important pentru cititor; manuscrisul nefiind altceva decât
acea grafică a gândurilor, a simțurilor, emoțiilor și a trăirilor umane
ținute în mână celui care le dă viață, în mână artistului.
În pofida diferențelor de stil, ceea ce îi unește pe cei 23 de autori
în volumul de poezie, Însemnele unei tăceri, și pe cei 10 autori în
volumul de proză scurtă și texte lirice, Harpa de argint, sunt
afinitățile interioare, firea melancolică și meditativă, dialogul
metafizic și anxietatea existențială, societatea paranoidă și
apocaliptică, precum și individualismul artistic. Pentru acești autori
consacrați sau în devenire de consacrare, poezia și discursul liric
continuă să fie acea stare de sine qua non care le oferă identitatea
spre nemurire, autorii lăsând impresia Cititorului că tot ce este adunat
filă cu filă în tot acest mănunchi de texte, prin valoarea literară
clară, și cu propriile lor instrumente lingvistice și stilistice, au
scris pentru cel care se caută pe sine însuși.
Cu un
concept plin de originalitate și o nouă formulă de grafică, o metaforă a
anotimpurilor ce refuză ciclicitatea rămânând să-și continue rotația la
un singur anotimp, unul cald, proaspăt, îmbietor prin parfumul florilor
de mai, al anotimpului protejat de pânza decorată cu „palorile
albastre” și tăcerile insului, cu imaginile „salcâmilor în floare”, „a
manuscriselor inimilor păstrate pe straturi de nuferi”, „a timpului fără
dimensiuni sau a filosofiilor din buzunarul sufletului”, „a
senzațiilor”, „a reflecțiilor asupra destinului uman”, „a ceea ce
înseamnă întuneric”, pânza ce adună în fiecare nod câte un giuvaer
liric pentru a da la o parte haosul lăuntric, a ceea ce este de prisos
și care îngreunează experiența umană, așa cum e și firesc când Omul se
simte pierdut în verbul de a trăi, după cum anunță coperțile celor
două antologii, proiectul literar realizat sub egida Casă gândului -
Cleopatra este unul lăudabil în literatură română contemporană.
Autorii care au trecut pribegi, tăcuți și lăcrimați, „bogați de
singurătate”, printre „resturi ignorați și cu tălpile arse de căutări”,
„cu sufletul în palme”, cu mici sau mari capricii, lăsând fie o „
inscripție pe o piatră”, fie un „act de prezență”, „în lumea cu
pereții căptușiți”, cu „imagini”, „melancolii”, cu chipuri și ecouri
din singurul semn de viață caracteristic însemnelor unei tăceri ~
Adrian Erbiceanu, Ana Sofian, Boris Marian Mehr, Cristina Monica
Moldoveanu, Costel Zăgan, George Ioniță, Gina Zaharia, Ioan Grigoraș,
Ion Vanghele, Irina Lucia Mihalca, Liviu Ion Dragoș, Marcel Vișa, Marius
Lăzărescu, Mihaela Meravei, Mioara Băluță, Mirela Toniță Crăciun, Nuța
Istrate Gangan, Ovidiu Cristian Dinică, Radu Mușat, Romița Mălina
Constantin, Ștefan Ciobanu, Teodor Dume, Viorica Mocanu ~, iar cei care
au avut curajul să fie martorii eterni pe fiecare pagină a „unei lumi
fără de cer, fără lumină, fără anotimpuri şi sfârşit” ~ Andrada Carmen
Matei, Boris Marian Mehr, Ciprian Alexandrescu, Cristu Giorgi, Gina
Zaharia, Mihaela Meravei, Mihaela Suciu, Nuța Istrate Gangan, Tudor
Alexandru Costin, Ștefan Ciobanu ~ și care au lăsat câte-o imagine
poetică, din când în când, un crâmpei din destinul fiecăruia, cu acel
timp încremenit pe o harpă de argint.
Și ca să-l parafrazez pe
eseistul și criticul literar, Petre Isachi, îl invit pe “Măria-Sa
Cititorul “să se oprească pentru câteva momente din iureşul vieţii
cotidiene, din vremea noastră bolnăvicios de progresistă, și să pătrundă
în plăcuta atmosferă a unei poezii citite sau să înainteze
încet-încetișor pe firul narativ al unei povești născocite sau al unei
povești trăite din amintiri. De ce nu? Veţi vedea că mai există și
momente de relaxare, de liniște, de împăcare și de multă iertare cu
fiecare filă răsfoită.
31.12.2012
Maria Oprea
Lerui-ler ninsoare mută
