duminică, 18 noiembrie 2012

DOINA DEŞTEPTĂRII NAŢIONALE

Frunză verde cât Sahara
cam aşa ne este ţara

Cât în lung şi cât în lat
nici picior vai de bărbat

Parc-ar fi murit cu toţii
şi-au rămas aici doar hoţii

Toată lumea vede răul
cum  ne-nlănţuie cu hăul

Toţi ar vrea dar nu se poate
să se facă iar dreptate

Parcă-i Doamne blestemată
scoală-Te Ţară odată

Că ne bată-n piept chiar Marea
când ne-apucă disperarea

Dacă ni s-au dus bărbaţii
scoală-se în loc Carpaţii

Dumnezeu din cer să vină
să ne schimbe pe  lumină

Costel Zăgan, DOINE DE PUS LA RANĂ

Un comentariu:

NOEMI BOMHER, HIPER-PREFAȚĂ LA CEZEISME, 2008

 *** Poate că aici este adevărata ființă a poeziei, aceea care solicită fructul însuși, a bucuriei de a sta sub clipa binecuvântată a funcți...