Antologii
de poezie, de proză scurtă și texte lirice, 2012, Casa gândului -
Cleoaptra, "Însemnele unei tăceri" și "Harpa de argint"
Se spune că fiecare poveste are un început A fost odată că nicodată, și ținând în mână cele două două culegeri de poezie, de proză scurtă și texte lirice, Însemnele unei tăceri și Harpa de argint, aș putea spune că fiecare început are o poveste. Numai așa îți dai seama despre evoluția artistului, făcând o analogie între ceea ce a fost scris ieri și ceea ce este oferit prin scris azi, astfel Mioara Băluță și Andrada Matei, coordonatoare, autoare şi coautoare volumelor de față, au reușit printr-o combinație între design inedit, rafinament și confort al scrisului, printr-o alchimie ispititoare ce reunește clasicii și modernii la un loc, să lase în memoria lectorului un semn de noblețe, pregătindu-i în dar Cuvântul scris pe un petec alb de hârtie, pe o carte răsfoită îndelung într-o atmosferă postmodernistă cu poeți și prozatori postdouămiști, unii aflați la începutul lor de drum, alții deja consacrați și liberi în tainele scriiturii, și cunoscuți prin colecția lor de volume individuale.
Cu prefețe semnate de Ştefan Munteanu și Petre Isachi, antologiile reunite sub egida site-lui literar Casa gândului – Cleopatra sunt editate pentru a fi încurajată diversitatea și găsirea stilului personal al fiecări autor în parte, fie pe calea versului, fie pe firul epicului, către o unitate axiologică, autentică, clară și precisă, cu linii postmoderniste, formule de abstracționism și vagi ecouri neoexpresioniste, dadaiste și neoavangardiste, însă toate cu trimitere la clasicii și romanticii de demult.
În lucrările de față apreciez manuscrisul ce ține loc de grafică, precum și actul artsitic perfect ilustrat cu motto-ul de la început, “a poeziilor care au fost aruncate” fiecare precum un zar în palmele cititorului, sau a însemnelor scrise „cu pasiunea pictorului condamnat să își retușeze permanent lucrarea”, în cazul prozelor de mici dimensiuni, unele dintre ele putând fi catalogate cu ușurință poeme în proză, nu întâmplător culegerea de texte poartă denumirea de antologie de proză și texte lirice. Cu privire la manuscrisul, ce altădată avea o valoare intrinsecă, iată-l din nou adus la lumina tiparului, ceea ce este foarte important pentru cititor; manuscrisul nefiind altceva decât acea grafică a gândurilor, a simțurilor, emoțiilor și a trăirilor umane ținute în mână celui care le dă viață, în mână artistului.
În pofida diferențelor de stil, ceea ce îi unește pe cei 23 de autori în volumul de poezie, Însemnele unei tăceri, și pe cei 10 autori în volumul de proză scurtă și texte lirice, Harpa de argint, sunt afinitățile interioare, firea melancolică și meditativă, dialogul metafizic și anxietatea existențială, societatea paranoidă și apocaliptică, precum și individualismul artistic. Pentru acești autori consacrați sau în devenire de consacrare, poezia și discursul liric continuă să fie acea stare de sine qua non care le oferă identitatea spre nemurire, autorii lăsând impresia Cititorului că tot ce este adunat filă cu filă în tot acest mănunchi de texte, prin valoarea literară clară, și cu propriile lor instrumente lingvistice și stilistice, au scris pentru cel care se caută pe sine însuși.
Cu un concept plin de originalitate și o nouă formulă de grafică, o metaforă a anotimpurilor ce refuză ciclicitatea rămânând să-și continue rotația la un singur anotimp, unul cald, proaspăt, îmbietor prin parfumul florilor de mai, al anotimpului protejat de pânza decorată cu „palorile albastre” și tăcerile insului, cu imaginile „salcâmilor în floare”, „a manuscriselor inimilor păstrate pe straturi de nuferi”, „a timpului fără dimensiuni sau a filosofiilor din buzunarul sufletului”, „a senzațiilor”, „a reflecțiilor asupra destinului uman”, „a ceea ce înseamnă întuneric”, pânza ce adună în fiecare nod câte un giuvaer liric pentru a da la o parte haosul lăuntric, a ceea ce este de prisos și care îngreunează experiența umană, așa cum e și firesc când Omul se simte pierdut în verbul de a trăi, după cum anunță coperțile celor două antologii, proiectul literar realizat sub egida Casă gândului - Cleopatra este unul lăudabil în literatură română contemporană.
Autorii care au trecut pribegi, tăcuți și lăcrimați, „bogați de singurătate”, printre „resturi ignorați și cu tălpile arse de căutări”, „cu sufletul în palme”, cu mici sau mari capricii, lăsând fie o „ inscripție pe o piatră”, fie un „act de prezență”, „în lumea cu pereții căptușiți”, cu „imagini”, „melancolii”, cu chipuri și ecouri din singurul semn de viață caracteristic însemnelor unei tăceri ~ Adrian Erbiceanu, Ana Sofian, Boris Marian Mehr, Cristina Monica Moldoveanu, Costel Zăgan, George Ioniță, Gina Zaharia, Ioan Grigoraș, Ion Vanghele, Irina Lucia Mihalca, Liviu Ion Dragoș, Marcel Vișa, Marius Lăzărescu, Mihaela Meravei, Mioara Băluță, Mirela Toniță Crăciun, Nuța Istrate Gangan, Ovidiu Cristian Dinică, Radu Mușat, Romița Mălina Constantin, Ștefan Ciobanu, Teodor Dume, Viorica Mocanu ~, iar cei care au avut curajul să fie martorii eterni pe fiecare pagină a „unei lumi fără de cer, fără lumină, fără anotimpuri şi sfârşit” ~ Andrada Carmen Matei, Boris Marian Mehr, Ciprian Alexandrescu, Cristu Giorgi, Gina Zaharia, Mihaela Meravei, Mihaela Suciu, Nuța Istrate Gangan, Tudor Alexandru Costin, Ștefan Ciobanu ~ și care au lăsat câte-o imagine poetică, din când în când, un crâmpei din destinul fiecăruia, cu acel timp încremenit pe o harpă de argint.
Și ca să-l parafrazez pe eseistul și criticul literar, Petre Isachi, îl invit pe “Măria-Sa Cititorul “să se oprească pentru câteva momente din iureşul vieţii cotidiene, din vremea noastră bolnăvicios de progresistă, și să pătrundă în plăcuta atmosferă a unei poezii citite sau să înainteze încet-încetișor pe firul narativ al unei povești născocite sau al unei povești trăite din amintiri. De ce nu? Veţi vedea că mai există și momente de relaxare, de liniște, de împăcare și de multă iertare cu fiecare filă răsfoită.
31.12.2012
Maria Oprea
Se spune că fiecare poveste are un început A fost odată că nicodată, și ținând în mână cele două două culegeri de poezie, de proză scurtă și texte lirice, Însemnele unei tăceri și Harpa de argint, aș putea spune că fiecare început are o poveste. Numai așa îți dai seama despre evoluția artistului, făcând o analogie între ceea ce a fost scris ieri și ceea ce este oferit prin scris azi, astfel Mioara Băluță și Andrada Matei, coordonatoare, autoare şi coautoare volumelor de față, au reușit printr-o combinație între design inedit, rafinament și confort al scrisului, printr-o alchimie ispititoare ce reunește clasicii și modernii la un loc, să lase în memoria lectorului un semn de noblețe, pregătindu-i în dar Cuvântul scris pe un petec alb de hârtie, pe o carte răsfoită îndelung într-o atmosferă postmodernistă cu poeți și prozatori postdouămiști, unii aflați la începutul lor de drum, alții deja consacrați și liberi în tainele scriiturii, și cunoscuți prin colecția lor de volume individuale.
Cu prefețe semnate de Ştefan Munteanu și Petre Isachi, antologiile reunite sub egida site-lui literar Casa gândului – Cleopatra sunt editate pentru a fi încurajată diversitatea și găsirea stilului personal al fiecări autor în parte, fie pe calea versului, fie pe firul epicului, către o unitate axiologică, autentică, clară și precisă, cu linii postmoderniste, formule de abstracționism și vagi ecouri neoexpresioniste, dadaiste și neoavangardiste, însă toate cu trimitere la clasicii și romanticii de demult.
În lucrările de față apreciez manuscrisul ce ține loc de grafică, precum și actul artsitic perfect ilustrat cu motto-ul de la început, “a poeziilor care au fost aruncate” fiecare precum un zar în palmele cititorului, sau a însemnelor scrise „cu pasiunea pictorului condamnat să își retușeze permanent lucrarea”, în cazul prozelor de mici dimensiuni, unele dintre ele putând fi catalogate cu ușurință poeme în proză, nu întâmplător culegerea de texte poartă denumirea de antologie de proză și texte lirice. Cu privire la manuscrisul, ce altădată avea o valoare intrinsecă, iată-l din nou adus la lumina tiparului, ceea ce este foarte important pentru cititor; manuscrisul nefiind altceva decât acea grafică a gândurilor, a simțurilor, emoțiilor și a trăirilor umane ținute în mână celui care le dă viață, în mână artistului.
În pofida diferențelor de stil, ceea ce îi unește pe cei 23 de autori în volumul de poezie, Însemnele unei tăceri, și pe cei 10 autori în volumul de proză scurtă și texte lirice, Harpa de argint, sunt afinitățile interioare, firea melancolică și meditativă, dialogul metafizic și anxietatea existențială, societatea paranoidă și apocaliptică, precum și individualismul artistic. Pentru acești autori consacrați sau în devenire de consacrare, poezia și discursul liric continuă să fie acea stare de sine qua non care le oferă identitatea spre nemurire, autorii lăsând impresia Cititorului că tot ce este adunat filă cu filă în tot acest mănunchi de texte, prin valoarea literară clară, și cu propriile lor instrumente lingvistice și stilistice, au scris pentru cel care se caută pe sine însuși.
Cu un concept plin de originalitate și o nouă formulă de grafică, o metaforă a anotimpurilor ce refuză ciclicitatea rămânând să-și continue rotația la un singur anotimp, unul cald, proaspăt, îmbietor prin parfumul florilor de mai, al anotimpului protejat de pânza decorată cu „palorile albastre” și tăcerile insului, cu imaginile „salcâmilor în floare”, „a manuscriselor inimilor păstrate pe straturi de nuferi”, „a timpului fără dimensiuni sau a filosofiilor din buzunarul sufletului”, „a senzațiilor”, „a reflecțiilor asupra destinului uman”, „a ceea ce înseamnă întuneric”, pânza ce adună în fiecare nod câte un giuvaer liric pentru a da la o parte haosul lăuntric, a ceea ce este de prisos și care îngreunează experiența umană, așa cum e și firesc când Omul se simte pierdut în verbul de a trăi, după cum anunță coperțile celor două antologii, proiectul literar realizat sub egida Casă gândului - Cleopatra este unul lăudabil în literatură română contemporană.
Autorii care au trecut pribegi, tăcuți și lăcrimați, „bogați de singurătate”, printre „resturi ignorați și cu tălpile arse de căutări”, „cu sufletul în palme”, cu mici sau mari capricii, lăsând fie o „ inscripție pe o piatră”, fie un „act de prezență”, „în lumea cu pereții căptușiți”, cu „imagini”, „melancolii”, cu chipuri și ecouri din singurul semn de viață caracteristic însemnelor unei tăceri ~ Adrian Erbiceanu, Ana Sofian, Boris Marian Mehr, Cristina Monica Moldoveanu, Costel Zăgan, George Ioniță, Gina Zaharia, Ioan Grigoraș, Ion Vanghele, Irina Lucia Mihalca, Liviu Ion Dragoș, Marcel Vișa, Marius Lăzărescu, Mihaela Meravei, Mioara Băluță, Mirela Toniță Crăciun, Nuța Istrate Gangan, Ovidiu Cristian Dinică, Radu Mușat, Romița Mălina Constantin, Ștefan Ciobanu, Teodor Dume, Viorica Mocanu ~, iar cei care au avut curajul să fie martorii eterni pe fiecare pagină a „unei lumi fără de cer, fără lumină, fără anotimpuri şi sfârşit” ~ Andrada Carmen Matei, Boris Marian Mehr, Ciprian Alexandrescu, Cristu Giorgi, Gina Zaharia, Mihaela Meravei, Mihaela Suciu, Nuța Istrate Gangan, Tudor Alexandru Costin, Ștefan Ciobanu ~ și care au lăsat câte-o imagine poetică, din când în când, un crâmpei din destinul fiecăruia, cu acel timp încremenit pe o harpă de argint.
Și ca să-l parafrazez pe eseistul și criticul literar, Petre Isachi, îl invit pe “Măria-Sa Cititorul “să se oprească pentru câteva momente din iureşul vieţii cotidiene, din vremea noastră bolnăvicios de progresistă, și să pătrundă în plăcuta atmosferă a unei poezii citite sau să înainteze încet-încetișor pe firul narativ al unei povești născocite sau al unei povești trăite din amintiri. De ce nu? Veţi vedea că mai există și momente de relaxare, de liniște, de împăcare și de multă iertare cu fiecare filă răsfoită.
31.12.2012
Maria Oprea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu