Cuvântul dispare ca o rachetă
în cerul gurii O undă luminoasă
mă face să tresar de durere Focul
arde la început în gând
Gura mi-e plină de cenuşă
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu