marți, 1 mai 2018

JURNAL MOBIL

Cuvântul dispare ca o rachetă
în cerul gurii O undă luminoasă
mă face să tresar de durere Focul
arde la început în gând 
Gura mi-e plină de cenuşă

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE