Carpații tăi de curbură
dragoste parcă mă-njură
Ce tot fac eu toată noaptea
ba pe-o stâncă ba pe alta
Nici nu urc nici nu cobor
parcă-s iadu-ntr-un picior
Ard și-n gheață nefiresc
de nu-i vară o scornesc
De nu-i iarnă parc-aș ninge
râd că nu mai am ce plânge
Costel Zăgan, DOINE DE (S)PUS LA RANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu