EREZIA LUI BACOVIA

Nervii cuvântului anomalii ale răului

cotidian Cel mai mare secret dragos

tea  Poetul îmbracă ultima

frunză a toamnei Numai cu Bacovia

mă mai înţeleg şi cu vântul Ceilalţi

îmi cumpără tăcerea Cu toate că eu 

nu mai vând nimic Indignată muzica

intră-n pământ de ruşine odată cu

ultimile picături de ploaie

Firele de iarbă o vor repune

în drepturi la primăvara

Da Domnule Bacovia

mi-am ratat şi eu

toate profeţiile

politice

pardon

poetice
Am înţeles
şi moartea-i
la fel
de
parşivă

Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE