Toride seri de vară, eu pe cărări albastre,
Cu tălpile în hohot alerg prin iarba deasă;
Nu simt căldura însă, ci gheața dintre astre:
Un viscol zboară din capul meu spre casă.
Tăcerea de-ar vorbi, când eu nu zic nimica;
Și-o dragoste nebună îmi bate vai în piept,
Colind din nou natura, până m-apucă frica,
Și mă îmbăt de toate, și uit pe cine-aștept.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu