AGONIA CUVINTELOR

Poemul acesta se scrie singur Eu nu fac

altceva decât să-l recitesc În gând agonia

cuvintelor continuă După ce pun stiloul

jos Dumnezeu este însăși tăcerea un curcubeu

de versuri Fiecare noapte de dragoste înroșește

cerul până la incandescență Un Joe Cool miori

tic înalță soarele de-o suliță pe cerul întunecat

Îngerul de pază bătătorește Calea Lactee

Durerea îmi rostește numele cu duioșie Doamne

cum să nu-i răspund Dacă moartea a început 

să numere poeții în viață
Hai repejor

La loc comanda

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II