duminică, 29 martie 2015

GHIOCELUL DISPERĂRII NOASTRE (II)

Mă enervează iarăşi lumea
dar o iubesc ca-n prima zi
când ura va atinge culmea
cum Doamne n-aş înflori
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CÂT PLAPUMA NOPȚILOR

Întindeți aripile noapte întindeți aripile zi fructele tale-s coapte edenul poate înflori Întindeți aripile zi întindeți aripile viață între...

  • PLENARĂ ÎNTR-O DUNGĂ
    Dragi tovarăși și tovărășoaice cât mai rezistați încă pe buk dezbrăcând sau nu pufoaice știe frunza cea de nuc Cât mai rezistați ...
  • HORA CUVINTELOR
     Prietene de peste tot hai să dăm mână cu mână chiar dacă te doare-n cot de patrie Limba Română Hai să dăm mână cu mână poate-ajungem undeva...
  • INVENTEME OCAZIONALE
     ***Oriunde ați fi, are și soarele o mică afacere! Costel Zăgan, Inventeme