duminică, 29 martie 2015

GHIOCELUL DISPERĂRII NOASTRE (II)

Mă enervează iarăşi lumea
dar o iubesc ca-n prima zi
când ura va atinge culmea
cum Doamne n-aş înflori
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 ***Femeia are memoria vântului: te zgîlție din rădăcini! Costel Zăgan

  • PLENARĂ ÎNTR-O DUNGĂ
    Dragi tovarăși și tovărășoaice cât mai rezistați încă pe buk dezbrăcând sau nu pufoaice știe frunza cea de nuc Cât mai rezistați ...
  • ECONOMIE 2
     Minime la maximum Costel Zăgan, NEMĂRGINIRI ÎNTR-UN VERS
  • TRAIECTORII FRAGILE, 2018
     COSTEL ZĂGAN un luceafăr de nisip se prelinge din clepsidra cerului noaptea mi-a împietrit pe buze *** a star made of sand is dropping from...