duminică, 29 martie 2015

GHIOCELUL DISPERĂRII NOASTRE (II)

Mă enervează iarăşi lumea
dar o iubesc ca-n prima zi
când ura va atinge culmea
cum Doamne n-aş înflori
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

DUPĂ FRANȚA

 Homer (n-)ar fi fericit: m-ați înconjurat ca pe o cetate! Costel Zăgan, Inventeme

  • HORA CUVINTELOR
     Prietene de peste tot hai să dăm mână cu mână chiar dacă te doare-n cot de patrie Limba Română Hai să dăm mână cu mână poate-ajungem undeva...
  • HAI C-AM ZIS-O!
     *** Comentați: după ce se stinge lumina! Costel Zăgan, Inventeme
  • TRAIECTORII FRAGILE, 2018
     COSTEL ZĂGAN un luceafăr de nisip se prelinge din clepsidra cerului noaptea mi-a împietrit pe buze *** a star made of sand is dropping from...