Un ţipăt în noapte: pasăre sau înger? Luna, aripa
cărui trup flutură pe cerul întunecat?
Amintirea mă împinge la fereastră, regina nopţii
îşi deschide floarea, cine-i prizionier, aici şi acum?
Plutesc între trecut şi viitor.
Din memorie, iese la suprafaţă un cântec: privighetoarea
care mi-a ucis sufletul revine!
Ca un stol de îngeri, ninsoarea coboară în grădina cu florile
îngheţate.
Oare ce visează florile iarna?
Acolo, sub pământ, soarele cel negru al melancoliei le încălzeşte.
Nu mă grăbesc nici eu: n-am chef de primăvară.
În depărtare, mai stăruie ecoul unui cântec.
Costel Zăgan
.jpg)
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu