duminică, 6 aprilie 2014

POEZIA CA AUTOPORTRET

Când tăcerea iar mă saltă
eu nu-s poet sunt dinamită
m-azvârl cu stelele în baltă
şi îngerii pe boltă mă imită

Eu nu-s poet sunt dinamită
cuvintele în aer explodează
când cerul seamănă c-o plită
din gură-mi iese chiar o rază

Cuvintele în aer explodează
m-azvârl cu stelele în baltă
natura toată-i chiar pe fază
când tăcerea nu mă saltă

Eu nu-s poet sunt dinamită
şi Pegasu-i cu soare în copită

Costel Zăgan, CEZEISME II


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE