IMPLOZIE STELARĂ

Eu nu-s poet ci dinamită

când primăvara mă imită

şi-mi scoate mugurii afară

ca florile să nu mă doară

Ca un vulcan cu stele-n miez
eu nu exist eu explodez

stiloul meu şi-aruncă lava
şi cerul îşi porneşte nava 

Sufletu-mi arde pe hârtie

tăcerea ţipă că e vie

şi nimeni totuşi nu întreabă

de unde-atâtea stele-n iarbă

Şi-n cer de unde-atâtea flori
un ghiont îşi dau şi gata zbori

Costel Zăgan, CEZEISME II