Acasă nu-i doar un cuvânt care
înverzeşte-n fiecare primăvară
Acasă-i chiar primăvara condiţiei
umane Locul de unde toţi ne înăl
ţăm Sperând că vom atinge cândva
cerul Nu ne reţine nimic Nici iarba
prin care ne jucăm Nici şcoala ce
ne dă fiecăruia aripile potrivite Nici
lacrimile mamei Nici îmbrăţişările
tatei Nici prima dragoste Toate ne
pregătesc pentru mare lansare
Mă rog Aripile ne cam strâng Ce
s-o mai lungim La revedere
Am zburat
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu