MULT PREA REPEDE (ROMÂNIEI IN MEMORIAM)
Prea repede se nasc zeii prea repede murim
Prea repede îi uităm pe cei veşnic dispăruţi
Prea repede suntem copii prea repede suntem tineri
Prea repede iubim
Prea repede îi urâm pe cei pe care i-am iubit cândva
Prea repede şlagărele sufletului ajung piese de muzeu
Prea repede îngerii devin vedete de cinema
Prea repede dracii ajung ambasadori în rai
Prea repede binele se mulţumeşte cu răul
Prea repede extragem radical de ordinul n din lacrimile părinţilor
Prea repede e luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică luni
Prea repede aleargă melcul îndoielii pe lângă expresul speraţei
Prea repede ard rugurile nemulţumirii
Prea repede frumuseţea ajunge emblema desfrâului
Prea repede o mult prea repede se rosteşte cuvântul ADIO
Prea repede sărim din lac în puţ
Prea repede suntem vii sau morţi
Prea repede confundăm sufletul cu muzica divină şi nu cu revoluţia interioară
Prea repede îmbracă fecioarele haina unui ţipăt însângerat ca o vioară
Prea repede conştiinţa pentru unii pare balast
Prea repede se perpetuează mormintele în dragostea noastră cea de toate zilele
Prea repede uitarea devine bun comun
Prea repede se licitează duioşia mamelor
Prea repede nou-născuţii ştiu ce e războiul
Prea repede arcul cu săgeţi s-a calificat ca bombă cu neutroni
Prea repede asasinii devin experţi în criminalistică
Prea repede se nasc zeii prea repede mor oamenii
Prea mult prea repede
o Doamne al deznădejdilor noastre bine ghiftuite
Costel Zăgan,Ode gingaşe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu