Dragi Copii,
Vă scriu de pe creasta unui val verde-albastru: cu soarele bătându-mă la cap toată ziua. Mă fac că nu-l aud, nu-l văd. El insistă, eu, de asemenea. Nu renunță nimeni la nimic. Oricum, nu ar avea niciun efect mai de Doamne-ajută. Discut apoi cu plaja: de la epidermă la epidermă.
Femeile și fetele din jur sunt atât de frumoase, că pur și simplu simt fericirea cu toate celulele corpului.
Văd o puștoaică până-n șase ani: înoată ca o sirenă; pe mal, părinții ei o admiră extaziați.
Da, paradisul plutește pe Marea Neagră.
Vă salut, de la umbra unui val indescifrabil.
Costel Zăgan, un prof de română pe val totuși
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu