joi, 5 februarie 2015

CĂUTÂND GĂURILE NEGRE CU LUMÂNAREA

Suntem solidari cu soarta noastră cum altfel
În rest fiecare scrie cât îl ţine punga talentului
Divorţul de mare mai  face valuri sus pe
Vârful Supraomul Adio America dar rămân 
cu tine Fie ce-o fi numai poezie să nu fie Ne 
căţărăm unii pe alţii ca iedera în duminica or
bului De când visez întruna ochii mă dor şi
mâinile au obosit rugându-se

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE