joi, 5 februarie 2015

NOSTALGII RETORICE

Lacrimi de mamă
tăcere redusă la cuvânt
plâns ce mă destramă
ca să răsară iar în gând

Tăcere redusă la cuvânt
mamă tu copilăria mea
toată viaţa vânezi vânt
trupul meu e steaua ta

Mamă vai copilăria mea
plâns ce mă destramă
trupul tău ca lacrima
 şi spontan ca şi o dramă

Mai adevărat ca moartea
Dumnezeu ce-ţi ţine partea

Costel Zăgan, CEZEISME II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE