vineri, 29 august 2014

PEISAJ DAT LA MINIM

Nimic din ce mi-e străin nu-i
omenesc De exemplu femeia
care tocmai trece prin sufletul
meu Înflorind furtuni de şapte
carate Cum se revarsă luna 
peste marginea nopţii Niciun
cuvânt nu-i peisajul visat de
amândoi

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE