Dovedind o fervoare direct proporţională cu o anume vibraţie nedisimulată la inefabilul poetic, Costel Zăgan îşi asumă timbrul liric personal, cu un discurs sincer, fără exuberanţe şi contemplaţii inutile, chiar dacă uneori abundă în autoironii iscoditoare sau versuri vag melodramatice, cărora le conferă însă un aer de sesibilitate mereu în alertă.
Deşi pare să fie tributar poeziei tradiţionaliste, în vers clasic, Costel Zăgan îşi surprinde cititorul cu poeme îndrăzneţe , scormonitoare, dar lipsite de stridenţe lingvistice.
Poetul îşi asumă astfel o etică a cuvântului, el rămâne credincios sieşi, dar şi culturii din care s-a născut şi creat.
Florentina TONIŢĂ
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Ca orice drog Poezia te transformă în sclavul cititorilor Oamenii normali sunt analfabeţi Poţi însă să ştii ...
-
Dragi tovarăși și tovărășoaice cât mai rezistați încă pe buk dezbrăcând sau nu pufoaice știe frunza cea de nuc Cât mai rezistați ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu