OASPEŢI DE ONOARE : ION MUREŞAN

Ion Mureşan - Premiul Eminescu, Botoşani, 2014

Poetul Ion Mureșan este laureatul ediției a XXIII-a a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia pentru anul 2013. Pentru marele premiu au mai fost nominalizați scriitorii Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasiliu, Constantin Abăluță, Ovidiu Geraru și Vasile Vlad. Printre poeţii care au primit de-a lungul timpului Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” se numără: Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanţa Buzea, Emil Brumaru, Ilie Constantin, Angela Marinescu, Şerban Foarţă, Gabriela Melinescu, Adrian Popescu, Mircea Dinescu, Cristian Simionescu, Dorin Tudoran, Ion Mircea, Dinu Flămând, Nicolae Prelipceanu.

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), Nicolae Manolescu, consideră că Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu, care se acordă de 23 de ani, la Botoşani, este unul dintre cele mai importante premii din România.

Ion Mureșan este născut pe 9 ianuarie 1955 în localitatea Vultureni din județul Cluj. Poet și publicist, acesta a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității ‘Babeș-Bolyai’ din Cluj, în anul 1981. A făcut parte din gruparea revistei ‘Echinox’. După absolvire, a devenit membru al cenaclului ‘Saeculum’ din Beclean. Între anii 1981 și 1988 a fost profesor de istorie în comuna Strâmbu. Din 1988 a deținut funcția de redactor la revista ‘Tribuna’ din Cluj. În prezent este publicist comentator la un ziar clujean și redactor—șef al revistei ‘Verso’ din Cluj.

A publicat printre altele:

Cartea de iarnă, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1981, Poemul care nu poate fi înţeles, Târgu Mureş, Ed. Arhipelag, 1993, Le mouvement sans coeur de l’image, traducere în franceză de D. Ţepeneag, Belin, 2001 , Paharul / Glass / Au fond de verre, cu desene de Ion Marchiş, traduceri de Virgil Stanciu şi Dumitru Ţepeneag, Baia Mare, Fundaţia Culturală "Archeus" & Scriptorium, 2007 , Zugang verboten / Acces interzis, Büroarcrasch, Viena, 2008, tradusă în limba germană de Ernest Wichter, cartea Alcool, Bistriţa, Ed. Charmide

Poem

Vai săracii, vai săracii alcoolici,

 cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!

 Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se pe lângă ziduri

 şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere

 scrise de un şcolar stângaci.

Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cârciumă,

 căci pentru El e uşor, ca pentru un copil

 ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi

 numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ,

 de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure

 le sare cârciuma în faţă şi se opreşte pe loc.

 Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi

 şi transpiră cumplit de atâta fericire.

Şi până la amiază oraşu-i ca purpura.

 Până la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară,

 de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde.

 Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă,

 aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă

 cu o caldă responsabilitate

şi dacă se mai bâlbâie şi se mai poticnesc

 nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde,

 ci pentru că inspiraţi de tinereţe

 ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici.

 Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului

 şi îi invită pe alcoolici să privească.

 Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă

 decât un petec de iarbă,

 tot e ceva peste fire.

Până când se scoală unul şi strică totul. Şi zice:

 „În curând, în curând va veni seara,

 atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!”

 Atunci unul după altul se scoală de la mese,

 îşi şterg buzele umede cu batista

 şi le este foarte, foarte ruşine.