Nu tot ce zboară se mănâncă iată
ieri am suflat în ciorba mea de stele
ce dulce-i viaţa asta blestemată
când binele se ţine doar de rele
Ieri am suflat în ciorba mea de stele
ce dulce-i untul paradisului pierdut
întins o noapte cât poemele mele
reduse la absurd doar c-un sărut
E dulce untul paradisului pierdut
mai dulce-i viaţa asta blestemată
când e destinul iarăşi surdomut
şi tot ce zboară se mănâncă-ndată
O voi sufla şi-n ciorba mea de iarbă
şi florile vor înceta să fiarbă
Costel Zăgan, CEZEISME II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu