Nici n-apuc bine să mă trezesc Şi
cât timp cafeaua îmi dă în foc Intru
în poezia rămasă întredeschisă de
la ultima insomnie Când brusc zori
le îşi încep marea invazie Mă retrag
în următorul poem pierdut De frica
paraziţilor nu mai deschid gura
Lăsând lucrurile să se întrupeze
doar în scris Cine citeşte va înţelege
Cine nu va învăţa cel puţin să tacă
Tristeţea
însă nu mai aude niciun lătrat
Cucurigu
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu