METAFORA LUMINII

Mă plimb cu paşii grei de Iorga

pe trepte de solar liceu

prin inimi gânduri spune slova

nimic din tine nu-i prea greu

Sunt trepte multe până la soare

ne adunăm în noi din ce în ce mai des

suntem lumină ctitorind o floare

cetatea păcii noastre-n univers

Inimile unui neam întreg de generaţii

sunt izbândă în inima unui erou

aşa cum în solitară stea sunt constelaţii

la fel un tainic gând anunţă un ecou

Adorm în toamnă frunze rare

noi ne vedem de viaţă nu de moarte

nu facem stoc de vise solitare

omul e viu aici iar nu pe Marte

Şi iar revin la gândul meu cu Iorga

nimic din mine nu-i prea greu

prin gânduri inimi cântă orga

sunt trepte multe în liceu

Costel Zăgan, REMEMBER-77