DOR NECUPRINS

Mi-e dor de pământul cu miros reavăn,

de soare de doinele mânate spre stână

în seară de baladele campate-n legendă

de Mioriţa ce-n zori stelele mână

mi-e dor de cerul lui Ştefan cel Sfânt

ca o lumină ce timpul mereu mângâie

de holdele perene de lună şi pământ

ce din veacuri prin suflete romane adie

de Decebal mi-e dor pe Burebista adesea-l invoc

cer tot ce-a fost mai om în Ulpia Traiana

s-adune omenia toată la un loc

din vise pentru oameni să ne alunge teama

mi-e dor de Bătrânul Înţelept şi Viteazul Mihai

suflete descătuşate în trei adâncimi de oţel

ancorat-au trei întoarceri spre unicul plai

România şi speranţele toate sădit-au în el

Mi-e dor de Alexandru Ioan Cuza

vis şi împlinire ale celor trei ţări surori

a luptat pentru viaţă moartea n-a fost scuza

"las o mândră ţară pentru următori"

de Bălcescu mi-e dor lângă suflet aprins

a murit departe neuitându-şi ţara

"pentru neamul meu dor necuprins

ca şi pentru cuib păsările primăvara"

Mi-e dor de tot albastrul din noi

şi de neliniştea vulcanului granit

nu se mai crede-n zilele de-apoi

ci doar în om şi-n drumu-i nesfârşit

mi-e dor de oameni şi de dor

de raze ce nu sunt dar vor veni

ca o lumină scumpă-a tuturor

în tot ce suntem zori de zi

Costel Zăgan, REMEMBER (1977)