miercuri, 2 ianuarie 2013

EREZIA IERNII CA DATORIE


Şi liniştea Ultimele lingouri de aur
pe care le mai aveam cu acte în regu-
lă Mi-a ridicat-o ninsoarea Cel mai
tandru executor judecătoresc al mome-
tului Doamne iar ai schimbat culoarea
politică a cerului Trec norii ca niş-
te cecuri fără acoperire în zona Mol-
dovei Ninge eretic cu îngeri de joasă
înălţime Am băgat mîinile în buzunare
şi nici urmă de ger până la primăvară

  Costel Zăgan , Erezii de-o clipă

2 comentarii:

O STROFĂ DE ETERNITATE

 Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE