DRAGOSTEA SFĂRMÂND PATUL LUI PROCUST

Eşti liberă să-şi faci de cap cu trandafirii

să faci nudism pe plajele din tei
să-ţi acordezi cu sentimente coarda firii
să dai cu tifla celor ce-şi spun zei

Eşti liberă să cochetezi iar cu infernul
să vină Proserpina la mine să reclame
să văd cum într-o clipă m-ar bărbieri eternul
cu razele de lună de-a pururi lame

Eşti liberă să-mi deturnezi orice tristeţe
să plângi cu lacrimile într-un vers
să insulţi ninsoarea cuprinsă de tandreţe
scurcircuitând toţi sorii rămaşi în Univers

Eşti liberă să faci din voluptate-o armă
să strângi de gât tăcerea când vrea să mă seducă
să negi că lacrimile-s semnale de alarmă
iar depărtarea dragă s-o spargi ca pe o nucă

Eşti liberă să spui că paradisul locuieşte-n tine
să-mi arzi aripile şi azi la fără-un sfert
când îmi dezbrac singurătata fără de ruşine
să te iubesc şi iar să nu te iert

Costel Zăgan, Poeme de-aprins focul