Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină
Prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp Cu
iarbă care rugineşte de la prima oră Când roua nici
nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei Dar domină
toate înălţimile posibile la acea oră În negru şi-n alb abis
lângă abis Un Turn Babel în toate direcţiile De la mansardă
pândesc c-un binoclu în infraroşu Cum omul coboară
din ce în ce mai des din maimuţă şi uită fereastra deschisă
Cerul rămâne iar vacant La pian semnez o cerere de punere
în posesie muzicală Brusc un glonţ ca o scrisoare de
dragoste îmi găureşte autoportretul Lăsându-l natură
moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu